spot_img
Altele
    AcasăNews AlertPatru tineri, încătușați pentru furt

    Patru tineri, încătușați pentru furt

    Patru tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au furat două cazane de cupru. „Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţiei Rurală Motru au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, din municipiul Motru, comuna Glogova și comuna Florești, județul Mehedinți, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat. Cei în cauză, împreună cu un alt minor, de 15 ani, din municipiul Motru, profitând de faptul că proprietarul nu se afla la domiciliu, fiind plecat în Belgia, de aproximativ 30 zile, ar fi sustras două cazane pentru fabricat alcool cu capacitatea de 40 litri fiecare, confecţionate din cupru, dintr-o anexă a locuinței acestuia, din comuna Glogova”, a informat Biroul de Presă al IPJ Gorj.

    Tinerii au fost prezentaţi Parchetului de pe Judecătoria Motru cu propunerea de arestare preventivă, care a fost respinsă, dispunându-se față de aceștia, luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: