spot_img
Altele
    AcasăNews Alert114 șefi de spital declarați incompatibili

    114 șefi de spital declarați incompatibili

    Cele 114 persoane vizate pentru nereguli cum ar fi incompatibilitate, conflict de interese și diferențe de avere sunt, în proporție de 85%, manageri de spital, directori și șefi de secție. 

    De curând, directorul de la Ana Aslan a fost acuzat de conflict de interese, în condițiile în care deține și funcția de administrator la o importantă compani pharma din România,  Potrivit ANI, în total, sunt 193 de cazuri de incompatibilitate, conflict de interese și diferențe nejustificate de avere, cazuri care se referă la 114 de șefi ai sistemului medical. În cazul celor 95 de persoane aflate în incompatibilitate, 43 sînt șefi de secții, 37 sînt manageri și 10 sînt directori. În cazul incompatibilității și a conflictului de interese, ANI a cîștigat definitiv 36 de cazuri, iar șefii din sănătate, 5 cazuri.

    Sumele vehiculate sunt de nivelul sutelor de mii de euro, de pildă un șef de secție de la un spital din Târgu Jiu neputînd justifica 250.000 de euro (este vorba despre medicul Dana Vodislav. Dosarul este pe rolul instanțelor). 

    Potrivit ANI, 58 de directori de spital sau șefii de secție sînt administratori în companii private. Iar 29 au semnat contracte ale spitalelor lor cu firme unde ei sau familiile au interese legale. Șefii din sănătate nu sînt cercetați decît rar pentru relațiile profesionale cu clinicile private, 8 cazuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: