spot_img
Altele
    AcasăNews AlertProgramul “Rabla”, suplimentat cu peste 3.500 de tichete

    Programul “Rabla”, suplimentat cu peste 3.500 de tichete

     

    Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis suplimentarea Programului “Rabla Clasic” 2016 cu peste 3.500 de noi note de înscriere destinate exclusiv persoanelor fizice, aceasta fiind cea de-a treia suplimentare a programului din acest an.

    Această nouă suplimentare, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei.

    Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.

    De asemenea, a fost prelungită data până la care proprietarii persoane fizice şi juridice se pot înscrie la producători, şi anume până cel târziu la data de 10 decembrie 2016. Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, iar data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul Programului este 15 decembrie 2016.

    În plus, a fost introdusă posibilitatea prelungirii, până la data de 31 martie 2017, a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate de către producătorii validaţi cu Administraţia Fondului pentru Mediu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: