spot_img
Altele
    AcasăNews AlertUn mort și cinci răniți în urma coliziunii frontale între două autovehicule

    Un mort și cinci răniți în urma coliziunii frontale între două autovehicule

    O persoană a murit, iar alte cinci, printre care și un copil, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, duminică seară, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

    Accidentul a avut loc pe Șoseaua Iașiului, ca urmare a ciocnirii dintre două autoturisme care circulau în sensuri opuse.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Daniela Gheorghiescu, persoana decedată este un tânăr de 28 de ani care se afla la volanul unui autoturism ce circula dinspre localitatea Zăicești spre municipiul Botoșani. Mașina acestuia, în care nu se afla niciun pasager, s-a ciocnit frontal cu un autoturism de teren în care se aflau cinci persoane și care era condus de un șofer în vârstă de 26 de ani.

    „Din constatările de la fața locului este foarte greu de declarat cine este șoferul vinovat. Cel mai probabil, cauzele accidentului vor fi stabilite în urma unor expertize tehnice”, a afirmat Gheorghiescu.

    Cei cinci pasageri din autoturismul de teren, printre care și copilul șoferului, o fetiță de opt ani, au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: