spot_img
Altele
    AcasăNews AlertSoț și soție, răniți în accident rutier! Bărbatul se află în stare...

    Soț și soție, răniți în accident rutier! Bărbatul se află în stare gravă!

    Două persoane, soți și soție, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită violent de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani. Bărbatul aflat în mașina lovită se află în stare gravă la spital, fiind nevoie de intervenția echipei de descarcerare pentru a-l scoate din mașina care, în urma coliziunii, a rămas suspendată pe pasajul care trece peste calea ferată.

    „Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, în direcția de mers Călan spre Hațeg, în afara localității Bretea Streiului, pe o porțiune de drum în curbă la dreapta şi condiţii de carosabil umed, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, motiv pentru care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Hațeg. În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a lovit parapetul de protecție, după care a ieșit în afara părții carosabile și a rămas suspendat pe pasajul care trece peste calea ferată, fiind necesară intervenția echipei de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara pentru ridicarea autoturismului și extragerea victimelor care au rămas încarcerate în autoturism”, a comunicat Biroul de Presă al IPJ Hunedoara.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!