spot_img
11 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGorjenii, ultimii în topul oltenilor care și-au cumpărat locuințe prin „Prima Casă”!

    Gorjenii, ultimii în topul oltenilor care și-au cumpărat locuințe prin „Prima Casă”!

    Programul „Prima Casă“ şi-a atins şi scopul social, respectiv a deschis accesul în special al tinerilor către achiziţionarea unei locuinţe, astfel încât să poată plăti la bancă o rată mai mică decât chiria pe care ar fi fost nevoiţi să o achite pentru un apartament. „La nivelul Olteniei au fost acordate de la lansarea programului şi până în prezent 10.754 de garanţii financiare, deci, practic, sunt 10.754 de beneficiari ai Programului Prima Casă. Ponderea în cadrul celor cinci judeţe componente ale Regiunii Sud-Vest Oltenia o deţine judeţul Dolj, cu 49 la sută, atât numeric, cât şi valoric, urmat, din punct de vedere numeric, de Vâlcea, Olt, Mehedinţi şi Gorj. Din punct de vedere valoric, pe locurile unu şi doi se menţin judeţele Dolj şi Vâlcea, urmate de Olt, Gorj şi Mehedinţi. În Dolj, finanţarea medie este de 39.888 de euro, comparativ cu Mehedinţi, unde finanţarea medie este de 27.716 euro. Pe regiune, finanţarea medie este de 35.616 euro, comparativ cu media naţională, care este de 44.645 de euro. Nivelul finanţării diferă de la un judeţ la altul, în funcţie de nivelul de creştere economică a judeţului respectiv, de numărul agenţilor economici activi şi de câştigul mediu realizat la nivelul fiecărui judeţ“, a spus Gheorghe Lăpădat, director general al Fondului Local de Garantare Craiova, filială a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)-(Sursa Gazeta de Sud).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: