Cristina Ciobanu, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a rămas fără permisul de conducere după ce a provocat un accident neobişnuit care a avut loc sâmbătă, 9 septembrie, în localitatea Costeşti, din judeţul Vâlcea, pe DN 67.
Maşina condusă de magistratul din Gorj a intrat în coliziune cu o ambulanţă care transporta la spital un scafandru care suferise o intoxicaţie cu azot, după ce a efectuat lucrări de curăţire la barajul Porţile de Fier. Victima a fost preluată de o altă ambulanță care a fost chemată la fața locului.
În urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar avarierea maşinilor implicate. Poliţiştii rutieri din Vâlcea au găsit-o vinovată de producerea accidentului pe Cristina Ciobanu, care nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, poliţiştii au luat faţă de aceasta s-a luat măsura suspendării permisului de conducerea şi sancţionării contravenţionale.