Doi adolescenți, din municipiul Motru, au încercat să fure o mașină parcată pe o stradă din localitate. Aceștia au reușit să intre într-un autoturism parcat pe Aleea Zambilelor, din municipiul Motru, iar în încercarea de a-l sustrage, la plecarea de pe loc au fost provocate avarii la alte două autoturisme parcate alături.
„Polițiștii criminaliști au efectuat cercetarea locului faptei, continuându-se investigaţiile în vederea identificării autorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, în scop de folosință. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, au fost identificaţi doi tineri, de 18 respectiv 16 ani, din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea faptei. Polițiștii au luat măsura reţinerii celor doi, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.