spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialMunicipiul Târgu Jiu pregătește unirea cu Republica Moldova

    Municipiul Târgu Jiu pregătește unirea cu Republica Moldova

    Consilierul local al municipiului Târgu Jiu, Daniela Grădinaru (PMP), pregătește un proiect de hotărâre pentru unirea cu Republica Moldova. Este o unire simbolică, fiind vorba de adoptarea unei declarații de unire.

    „Voi prezenta proiectul de hotărâre în Consiliul Local, pentru adoptarea unei declarații de reunire cu frații noștri de peste Prut. Această declarație a fost adoptată până acum în peste 120 de localități din Republica Moldova și a început și la noi în țară, unde patru sau cinci consilii locale au adoptat această declarație. Este anul Centenarului și este un moment foarte prielnic, mai ales că există și un cadru legal favorabil și nu văd de ce nu am oferi un răspuns favorabil, ca un semnal pozitiv de deschidere către această regiune care a făcut parte din România și care este locuită de români. Sper ca acest proiect de reunificare, benefic ambelor părți, României, cât și celor de peste Prut, să-și găsească ecou și susținere în Consiliul Local Târgu Jiu. Îmi doresc ca acest proiect să fie dus la capăt. E nevoie doar de voință“, a precizat consilierul Daniela Grădinaru. Aceasta speră să găsească sprijin pentru adoptarea unei proclamații de unire și în cadrul Consiliului Județean Gorj.

    Mai multe orașe din România au adoptat proclamații de unire

    Daniela Grădinaru spune că a aflat problemele cu care se confruntă cetățenii din Republica Moldova: „Chiar să propunem un proiect de înfrățire cu localități din Republica Moldova. Eu am avut prilejul să merg și am făcut studiile de la ultima facultate la Chișinău și cunosc destul de bine situația de acolo, pentru că am avut prilejul să discut cu mulți oameni. Am stat într-un cămin și am stat de vorbă cu cetățeni moldoveni de la care am aflat nemulțumirile lor.

    Buzău sau Lugoj sunt unele dintre orașele din România care au adoptat astfel de declarații de unire cu Republica Moldova.

    „În numele cetățenilor, noi, consilierii locali, și primarul, proclamăm Unirea simbolică cu Republica Moldova“, este conținutul unei astfel de proclamații.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: