spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMinoră consiliată psihologic. A fugit de acasă fără motiv

    Minoră consiliată psihologic. A fugit de acasă fără motiv

    La vârsta de doar 13 ani, o adolescentă din municipiul Târgu Jiu îşi doreşte să fie independetă. Părinţii săi au apelat la poliţişti în urmă cu două zile, deoarece fiica lor dispăruse de acasă. Oamenii legii au dat-o pe minoră în urmărire, aceasta fiind identificată la scurt timp pe raza oraşului Rovinari. A fost condusă acasă, acolo unde părinţii o aşteptau cu braţele deschise. Minora a ajuns ulterior în vizorul reprezentanţilor DGASPC Gorj, care o vor consilia pe adolescentă în următoarea perioadă.

    Minora a plecat de acasă luni dimineaţa, iar de atunci nimeni nu a mai ştiut nimic de ea. Părinţii săi s-au panicat. Acestora le era teamă ca fiica lor să nu fie victima vreunei infracţiuni. Au alertat poliţia, iar fata a fost dată în urmărire. La câteva ore de la dispariţie, minora a fost găsită pe o stradă din oraşul Rovinari. Aceasta a fost luată de poliţişti şi adusă din nou în sânul familiei.

    ,,Minora de 13 ani dată dispărută, a fost identificată de polițiști pe raza orașului Rovinari. Pe perioada dispariției nu a fost victima vreunei infracțiuni, aceasta fiind încredințată familiei. Totodată, au fost informați și reprezentanții DGASPC Gorj, care vor efectua o anchetă socială în acest caz”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    În urma sesizării, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au mers acasă la fată, acolo unde au constatat că are o situaţie foarte bună. Conform acestora, părinţii minorei au depus toate eforturile pentru a-i oferi acesteia o bună creştere, eforturi ce s-au dovedit a fi în zadar. De o bună perioadă de timo minora refuză să îi mai asculte.

    ,,Acest caz se află în atenţia noastră. A fost evaluată situaţia socio-familială a minorei. Nu au fost identificate motive imputabile părinţilor în ceea ce priveşte implicarea lor în procesul de îngrijire. Se pare că minora nu se supune autorităţii părinteşti. Aceasta se află într-un program de consiliere la sediul instituţiei noastre”, a declarat Iuliana Daviţoiu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Minora va fi consiliată psihologic şi în următoarea perioadă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: