spot_img
25.1 C
Târgu Jiu
duminică, iunie 2, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe spune vicepremierul Stănescu despre ANL-uri şi stadionul municipal de la Târgu...

    Ce spune vicepremierul Stănescu despre ANL-uri şi stadionul municipal de la Târgu Jiu!

    Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Paul Stănescu, a declarat vineri că în acest an au fost recepţionate 461 de unităţi locative în cadrul programului de construcţiei de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, şi au fost finalizate 34 de obiective de investiţii prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

    „În cadrul programului de construcţie de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, program coordonat de ANL, în acest an au fost recepţionate 461 de unităţi locative în valoare de 75 milioane de lei în judeţele Caraş-Severin, Constanţa, Harghita, Maramureş şi Vrancea. În acelaşi program, mai avem în execuţie încă 2.106 unităţi locative, dintre care 217 au un grad de execuţie de peste 95%, acestea aflându-se în judeţele Braşov, Gorj, Brăila, Călăraşi şi Suceva”, a afirmat Paul Stănescu la prezentarea bilanţului de activitate al ministerului, citat de Agerpres.

    El a menţionat şi finalizarea a 34 de obiective de investiţii> „Prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii am finalizat în primul semestru al acestui an 34 de obiective de investiţii cu o valoare totală de 130 milioane de lei. Dintre acestea amintim: bazinul de polo din Focşani, modernizarea şi extinderea sălii de sport Târgu Jiu, complexul sportiv stadion Turnu Măgurele, reabilitarea Tribunalului Arad, reabilitarea şi modernizarea cinematografului din Petroşani. Sigur, ele sunt mai multe”, a adăugat Stănescu. În acest an au fost repartizate 60 de locuinţe ANL în Târgu Jiu, primăria semnând un contract pentru construcţia a încă 40 de apartamente pentru tineri, în zona Narciselor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!