spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialAtmosfera de la 1600, reconstituită în Poiana lui Mihai de la Schela

    Atmosfera de la 1600, reconstituită în Poiana lui Mihai de la Schela

    Poiana lui Mihai de la Schela a răsunat din nou weekendul trecut. Sute de oameni au fost prezenți la acțiunile omagiale dedicate aniversării a 86 de ani de la ridicarea monumentului închinat lui Mihai Viteazul. Evenimentul a fost organizat de șefii județului la o anvergură mult mai mare față de anii anteriori, iar deliciul publicului a fost reconstituirea atmosferei medievale de la 1600.

    Acțiunile organizate în Poiana lui Mihai au beneficiat de atenția cuvenită celor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918. Cei prezenți au avut parte de cântece și poezii patriotice, proiecții de film și, bineînțeles, distracție în aer liber. „Înainte de 1 Decembrie, care, firește, va avea dimensiunea necesară, Poiana Lui Mihai s-a înscris în acțiunile omagiale Centenar 1918 ca una dintre cele mai importante. Dacă anii trecuți Poiana lui Mihai avea o dimensiune mai degrabă simbolistică, de data aceasta a căpătat alte nuanțe. L-am sărbătorit pe cel mai important precursor al Unirii, pe Mihai Viteazul, aici la noi în Gorj, pentru că suntem cumva binecuvântați de Dumnezeu, marele unificator îndreptându-și pașii către Viena pentru ultima dată din Țara Românească pe la noi prin Gorj”, a declarat Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

    Trupe profesioniste de la Mediaș

    Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” le-au oferit celor prezenți în Poiana lui Mihai un moment cu totul special, iar trupele profesioniste venite din județul Sibiu au reconstituit atmosfera din acea perioadă. „Acțiunile au început încă de sâmbătă. Acolo au fost prezenți turiști din afara județului nostru, s-au instalat corturi, au rulat filmele Mihai Viteazul, Ecaterina Teodoroiu și Nemuritorii și au avut loc audieri de muzică folk și muzică patriotică. Duminică, începând cu ora 11, a avut loc manifestarea evocatoare închinată voievodului Mihai și aniversării a 86 de ani de la ridicarea monumentului. A avut loc un ceremonial militar, cu prezența unui sobor de preoți și două plutoane de militari, s-au tras salve de armă și a avut loc și o reconstituire a atmosferei medievale de la 1600 cu ajutorul unor trupe profesioniste de la Mediaș. Le mulțumim colegilor de la Teatrul Elvira Godeanu, care au făcut eforturi să îl pună în scenă pe Mihai Viteazul”, a mai spus vicele Gheorghe Nichifor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: