spot_img
Altele
    AcasăSocialO celebră muzeografă americană vine la Târgu Jiu

    O celebră muzeografă americană vine la Târgu Jiu

    Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București, derulează, în perioada 1 august – 15 noiembrie 2018, proiectul „Creativitatea în Muzee – Workshop-uri și Seminarii pentru Dezvoltarea Spriritului Creativ al Profesioniștilor din Muzeele Românești”, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, prin „US Speaker Program“ al Departamentului de Stat American.

    Seminariile vor fi susținute de expertul american Linda Norris, cu experiență de peste 35 de ani în sectorul muzeal și în dezvoltarea creativității în muzee. Linda este autor, alături de Rainey Tisdale, al cărții „Creativity in Museum Practice“ (Creativitatea în Practica Muzeală) și, în prezent, este Director pentru Dezvoltare Globală al International Coalition of Sites of Conscience cu sediul în New York, organizație ce dezvoltă programe cultural-educaționale pentru susținerea drepturilor omului, prevenirea discriminării, toleranță, etc. Linda Norris este, de asemenea, profesor colaborator al Universității Johns Hopkins din Baltimore, SUA, și autoarea proiectului online The Uncatalogued Museum, blog în care scrie frecvent despre muzeele cu care colaborează și provocările sectorului cultural.

    La Târgu Jiu seminariile vor fi organizate în perioada 26 – 28 septembrie și la ele vor participa, alături de specialiștii din cadrul Muzeului Județean Gorj, reprezentanți de la muzee din Craiova, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Drobeta Turnu Severin, Baia Mare, dar și persoane de la alte instituții de cultură din Târgu Jiu, elevi, studenți și membri ai comunității locale. Se va discuta despre stimularea creativității în organizațiile culturale, și despre creșterea implicării comunității în viața publică. Limba de lucru a seminariilor va fi limba engleză.

    Proiectul ”Creativitatea în Muzee – Workshop-uri și Seminarii pentru Dezvoltarea Spriritului Creativ al Profesioniștilor din Muzeele Românești” este coordonat de Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” datorită finanțării obținute de la Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și a susținerii financiare a Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: