spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialAnsamblul “Cheile Oltețului Polovragi” invitat la “Hori și joc în Maramureș”

    Ansamblul “Cheile Oltețului Polovragi” invitat la “Hori și joc în Maramureș”

    În perioada 21-24 iunie 2019, sub egida Ministerului Educației Naționale, Palatul Copiilor Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria municipiului Baia Mare, Primăria Șomcuta Mare, organizează Festivalul Național de Folclor și Meșteșuguri Tradiționale “Hori și joc în Maramureș”. Ansamblul “Cheile Oltețului Polovragi”, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Căminului Cultural Polovragi este invitat să participe la Festivalul din Baia Mare.

    Festivalul “Hori și joc în Maramureș” încearcă să pună în valoare folclorul autentic şi meşteşugurile tradiţionale, lucrul cel mai de preţ cu care se mândreşte poporul român. Programul Festivalului Concurs Naţional „Hori şi Joc în Maramureş” 2019  cuprinde o serie de manifestări artistice. Debutează cu spectacole în diverse locaţii din oraş, iar ansamblurile susţin momente coregrafice autentice, suite de dansuri şi jocuri specifice zonelor de provenienţă. Se va desfășura o Parada a Portului Popular, urmată de festivalul concurs, derulat la Teatrul Municipal Baia Mare. 

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: