spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPrima ediția a conferinței „Provocările viitorului. Dialog la Poarta Infinitului” organizată de...

    Prima ediția a conferinței „Provocările viitorului. Dialog la Poarta Infinitului” organizată de UCB Tg-Jiu

    Prima ediție din seria de conferințe desfășurate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu sub genericul „Provocările viitorului. Dialog la Poarta Infinitului”, a debutat astăzi. La eveniment au participat academicieni, profesori universitari și din mediul preuniversitar, cercetători și reprezentanți ai administrației locale.

    Fostul ministru al Educației, Andrei Marga, le-a vorbit celor prezenți la eveniment despre educație și starea societății, dar a și prezentat soluții pentru învățământ. Problemele majore din învățământul românesc actual au fost scoase în evidență de către președintele Senatului Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, profesor doctor universitar, Adrian Gorun, cel care le-a transmis celor prezenți că “nu este important locul din care sunt transmise ideile, important este cât de bune sunt acestea”.

    Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, dar și reprezentantul Guvernului în teritoriu, Ciprian Florescu, au dat curs și ei invitației adresate de Adrian Gorun.

    Problematica orientativă a primei ediții a seriei de conferințe de la Târgu-Jiu (22-27 iulie 2019):

    Starea actuală a învățământului din România. Tradiție și inovare în învățământul din România, Schimbări în învățământul de astăzi (SUA, Germania, Franța, China), Competitivitatea, calitatea și evaluarea calității în învățământ. Reforma curriculumului – nucleu al schimbării din învățământul preuniversitar, Dezvoltarea învățământului profesional, Învățământul superior (licență, master, doctorat), Perspectivele postBologna, Cercetarea științifică și inovația pedagogică. Bazele psihologice ale învățământului, Finanțarea învățământului. Alternative actuale, Pregătirea cadrelor didactice. Selectarea responsabililor educaționali etc. Propuneri de legiferare. Sinteza privind propunerile de lege ferenda.

    Concluziile dezbaterilor vor constitui suportul pentru elaborarea unei rezoluții, care va fi înaintată decidenților pentru fundamentarea viitoarei legi a educației.

    Conferențiază: prof. univ. dr. Andrei Marga, Acad. Nicolae Manolescu, prof. univ. dr. Adrian Gorun, prof. univ. dr. Constantin Brătianu, prof. univ.dr. Dumitru Miron, prof. univ. dr. Toader Nicoară, prof. univ. dr. Ion Cucui, prof. univ.dr. Octavian Mândruț, prof. univ. dr. Ion Ciucă, prof. univ. dr. Adrian Curaj, prof. univ. dr. Mihai Păunică, dr. Șerban Constantin Iosifescu, dr. Constanța Valentina Mihăilă, dr. Valentin Popescu, dr. Corina Marin.

    Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, invitată la conferințele desfășurate de UCB este așteptată la Târgu Jiu în data de 25 iulie. De asemenea, la Târgu Jiu a ajuns și secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Alexeev, care a participat la Școala Internațională de Vară de la Universitatea “Constantin Brâncuși”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: