spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAtenție la căpușe! Ieșirile la iarbă verde pot fi periculoase!

    Atenție la căpușe! Ieșirile la iarbă verde pot fi periculoase!

    capuse 2Autorităţile din domeniul sanitar atrag atenţia asupra bolilor grave care pot fi transmise prin ţânţari, muşte, căpuşe ori rozătoare, acestea reprezentând 17 la sută dintre toate bolile infecţioase. Cele mai periculoase sunt căpușele, 19 gorjeni fiind „atacați” până acum. Primăria Târgu-Jiu se pregătește de dezinsecție ca să diminueze pericolul.

    19 de gorjeni, mușcați de căpușe, au trecut pragul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, de la începutul acestui an și până în prezent. Mulți dintre pacienți au avut nevoie de intervenția medicilor după ce au încercat să-și extragă singuri insectele din piele, dar nu au făcut-o corect, astfel că pericolul infestării a crescut. „Până în prezent, 19 persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri, după ce au fost mușcate de căpușe. Muşcătura de căpuşă este foarte periculoasă, dacă nu este tratată corespunzător. Este o boală care necesită tratament îndelungat, nefiind obligatorie internarea. Boala Lyme cum este denumită boala dată de muşcătura de căpuşă evoluează în mai multe stadii, stadiul iniţial este cu eritem local şi după aceea este migrator. Pot să apară complicaţii în timp, iar dacă nu se tratează poate duce chiar la decesul persoanei respective”, spun medicii.

    Pregătiri pentru distrugerea căpușelor

    Primăria Târgu-Jiu va începe, săptămâna viitoare, prima etapă a acțiunii de dezinsecție în parcuri și spații verzi. „Săptămâna viitoare va începe dezinsecția la Târgu-Jiu, se va face pulverizare aeriană și are ca scop reducerea ca număr a insectelor. Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății. Acțiunea va avea loc pe 17 mai, între orele 04,00-07,00 va avea loc prima etapă, în întreg orașul. Se va face dezinsecție în spațiile verzi, pe malul râului Jiu”, a spus Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.

    Atenție sporită!

    Specialiștii din domeniul sănătății atrag atenția gorjenilor care în această perioadă ies la iarbă verde, să aibă grijă la căpușe și la țânțari. An de an, la unitățile medicale din județul Gorj se prezintă zeci de gorjeni care au fost înțepați de căpușe și care se tem să nu se îmbolnăvească de boala Lyme. Medicii specializați în prevenția și tratarea bolilor infecțioase spun că nu toate mușcăturile de căpușe pot să ducă la apariția de afecțiuni, cea mai gravă din acestea fiind boala Lyme: „Doar căpușele infectate pot să transmită boala Lyme sau alte boli. Dacă nu stau mult timp în piele, între 24 și 48 de ore, și nu sunt infestate, mușcătura nu este periculoasă. Boala Lyme se manifestă, la început, prin febră și cefalee. Aceste simptome pot apărea și după câteva luni. Dacă nu este depistată la timp, boala duce la apariția unor suferințe neurologice, artrită, umflarea ganglionilor și poate avea manifestări cardiace. Le recomand celor care sunt mușcați de aceste insecte să meargă la Unitatea de Primiri Urgențe ca insecta să fie scoasă cu o pensetă specială. Mulți și le extrag singuri, dar nu este recomandat acest lucru. Se administrează un tratament corespunzător simptomatologiei”, spune Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: