spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu spus "Da" construirii unui mall la Târgu-Jiu

    Au spus „Da” construirii unui mall la Târgu-Jiu

    Şedinţă importantă ieri la sediul primăriei Târgu-Jiu, acolo unde consilierii locali au aprobat, în unanimitate, planul urbanistic pentru construirea unui mall în municipiul Târgu-Jiu. Asta înseamnă că, în cel mult două săptămâni vor începe efectiv lucrările la cel mai mare complex comercial din Târgu-Jiu. Primarul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a anunţat acum câteva zile că Fondul de Investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI) a obţinut toate avizele privind demararea lucrărilor în zona Kaufland pentru construirea Shopping Center-ului. Cârciumaru a declarat că investitorii au dat asigurări că Mall-ul va fi gata la Paştele din 2014. Ieri în cadrul şedinţei de Consiliu Local Ermina Pasăre, şef Serviciu Urbanism Primăria Târgu-Jiu, a vorbit în premieră despre cum va arăta mall-ul de la Târgu-Jiu. „Centrul comercial va fi realizat pe strada Termocentralei, la intersecţie cu strada 9 Mai, pe un spaţiu de 62.000 metri pătraţi dintre care 40.000 îi aparţin dezvoltatorului. Edificiul va fi realizat pe două etaje şi demisolul unde vor fi amenajate circa 820 locuri de parcare”, a spus Ermina Pasăre. În luna iunie, investitorii sud-africani au achiziţionat 9.530 metri pătraţi de la primăria Târgu-Jiu, iar diferenţa de până la patru hectare de la persoanele fizice din zona Kaufland, unde se va realiza Mall-ul. Tot atunci, New Europe Property Investments a virat în contul primăriei suma de 27 de miliarde de lei vechi pentru terenul pus la dispoziţie de autorităţile locale. În planul urbanistic al centrului comercial se arată că în zona Kaufland se vor amenaja parcări, spaţii comerciale, spaţii de divertisment, dar şi spaţii de socializare. Aşa cum au anunţat autorităţile locale tot aici, în cel mai mare centru comercial din municipiu vor funcţiona şi branduri străine de haine, dar şi Carrefour sau McDonald’s.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: