spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateBani pentru lifturi, la Spitalul Judeţean

    Bani pentru lifturi, la Spitalul Judeţean

    Spitalul Judeţean Târgu-Jiu va primi în acest an 60 de miliarde de lei vechi, bani ce urmează a fi folosiţi pentru achiziţionarea de aparatură modernă, pentru moderrnizarea Secţiei Psihiatrie, dar şi pentru înlocuirea lifturilor. Lucrările de modernizare ale Policlinicii Târgu-Jiu sunt în grafic, ele urmând a fi finalizate spre sfârşitul anului.

    Lucrările de modernizare a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu sunt în grafic, în prezent trecându-se la mutarea birourilor pentru modernizarea locaţiilor. „Suntem la faza de a muta o parte din birouri, pentru ca executantul lucrărilor de modernizare –reabilitare să-şi poată continua treaba. Suntem în grafic cu lucrările, disconfortul adus pacienţilor nu mai este atât de mare, însă sper ca dumnealor să ne înţeleagă”, a declarat Vasile Stănculete.

    Bani pentru investiţii

    Pe parcursul anului, unitatea medicală va primi fondurile necesare modernizării Secţiei de Psihiatrie, pentru achiziţionarea de aparatură medicală, dar şi pentru înlocuirea lifturilor. „Continuă lucrările de modernizare a Policlinicii Târgu-Jiu, vor ajunge la Spitalul Judeţean încă 60 miliarde de lei, pentru aparatură modernă, pentru reabilitarea Secţiei Psihiatrie, dar şi pentru înlocuirea lifturilor de la Spitalul 700”, a spus Ion Călinoiu. Acesta a mai declarat că ţelul principal este acela ca serviciile medicale ce vin din partea personalului să fie unele de calitate, totul spre îndeplinirea indicatorilor de performanţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: