spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateBenegui concurează pentru șefia CNSH ca să revină la Teologic!

    Benegui concurează pentru șefia CNSH ca să revină la Teologic!

    benegui-2Gheorghe Benegui, fost director adjunct, dar și director plin al Liceului Teologic, s-a înscris la concursul pentru conducerea Colegiului „Spiru Haret”- pentru care s-au mai înscris încă trei dascăli. Benegui vrea să demonstreze că este capabil să fie manager și să revină în fruntea Licelui Teologic pentru a cărui conducere nu concurează nimeni. „Nu am renunțat la luptă. La Liceul Teologic se cere binecuvântarea de la Mitropolia Olteniei, este unul dintre criterii. În Legea Educației scrie că la liceele vocaționale se recomandă ca unul dintre directori să fie de specialitate. Ca să pot săî mă înscriu la concursul pentru posturile de director, m-am înscris și pentru alt colegiu, dar gândul meu rămâne la Liceul Teologic. (…) Vreau să demonstrez că pot să fiu manager, iar eu o să iau concursul pentru Spiru Haret și apoi să revin la Lioceul Teologic. Aici nu s-a înscris niciun candidat, iar mie mi-au respins dosarul pentru că nu aveam binecuvântarea de la Mitropolie”, a spus Gheorghe Benegui.

    Te-ar mai putea interesa

    15 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: