Acasa / Actualitate / Capotă – “el lider maximo”! Medicii nemulțumiți după ședința convocată de manager

Capotă – “el lider maximo”! Medicii nemulțumiți după ședința convocată de manager

Şedinţa anunţată cu surle şi trâmbiţe de către managerul unității, Gigel Capotă, i-a revoltat pe medicii din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Adevăratele probleme cu care aceştia se confruntă par să fie uitate de managerul interimar al unităţii medicale. Mai mult decât atât, aceştia susţin că la Spitalul Judeţean se bate pasul pe loc, datorită faptului că nimeni nu sesizează lipsurile pe care aceştia le au.

Cadrele medicale îşi strigă dezamăgirea. După articolele apărute în presă, acolo unde managerul spitalului, Gigel Capotă, se lăuda cu extraordinara şedinţă convocată la începutul acestei săptămâni, Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Gorj, a dorit dreptul la replică. Aceasta scoate la suprafaţă nemulţumirile pe care cadrele medicale le-au avut în urma acestei întâlniri.

,,Surprinderea a fost atunci când lucrurile arhicunoscute au fost prezentate ca noutăţi, iar problemele reale, acute, despre care medicii s-ar fi aşteptat să le discute actuala conducere în respectiva şedinţă, nici nu au fost amintite. M-aş fi aşteptat să vorbim despre disfuncţionalităţile care sunt la început de an. Ne-am fi aşteptat să ne spună despre micile sincope care sunt în aprovizionare, în problemele de resurse umane”, a declarat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Gorj.

Bate pasul pe loc

Managerul interimar bate pasul pe loc. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns angajaţii spitalului, deoarece, spun ei, problemele expuse de manager sunt învechite. Cei prezenţi au rămas muţi de uimire atunci când au văzut subiectele abordate în cadrul acelei şedinţe. În timp ce managerul era preocupat cu problemele existente de foarte mult timp în unitatea medicală, angajaţii aşteptau ca actualele deficienţe să fie puse pe tavă. Fără rezultat. Managerul ştia una şi bună: cadrele medicale trebuie să îşi facă treaba.

,,Toţi medicii din Spitalul Judeţean au participat în ideea în care, la început de an nou, fiind şi o conducere nouă, să facem tot posibilul ca lucrurile să meargă bine, iar pacienţii să nu simtă anumite discontinuităţi în aprovizionarea de început de an. Domnul director este de 3 ani director economic, deci trebuia să ştie actualele probleme ale spitalului la fel de bine ca şi noi. Sunt foarte multe lucruri care noua ne intră în fişa postului şi noi trebuie să le facem”, a declarat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Gorj.

Aceştia recunosc, însă, că au fost momente când au ridicat tonul la pacienţi, nu din răutate, ci din cauza tensiunii acumulate pe parcursul programului de muncă.
,,Mai sunt anumite lucruri care, într-adevăr, mai trebuie corectate din mers. Mă refer la zilele de început de an, când au fost 150-200 de prezentări la UPU, în condiţiile în care la aceste cazuri erau disponibili doar doi medici, maxim. Aceştia trebuia să fie mereu cu capul limpede şi să ia o decizie, să scrie un tratament. S-a mai întâmplat ca tonul vocii să lase de dorit, dar lucrurile astea încercăm să le corectăm din mers”, a declarat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din judeţul Gorj.

Toate aceste probleme nu au putut fi discutate de cadrele medicale care au fost supuse tăcerii pe tot parcursul întâlnirii. Aşadar, întreaga şedinţă a fost o mascaradă, în care managerul interimar al SJU a vrut să îşi arate muşchii de şef, iar rezultatul convocării pare să nu-i fie prielnic.

2 comentarii

  1. Roxana Hotoboc

    Deci nu m-am inselat in privinta directorului interimar de la Spitalul Judetean Tg-Jiu. Nu e la locul potrivit…
    Pana nu va veni un medic la conducerea Spitalului, dragii mei colegi medici, NU AVETI CU CINE DISCUTA problemele reale cu care va confruntati in activitatea medicala. Pentru ca domnul director nu are habar ce e cu activitatea asta medicala…
    De unde vreti sa stie, daca e contabil. ..sau ce e..
    E ca si cum…un cofetar ar fi pus sa conduca o naveta spatiala, sau un fotbalist ar fi pus sa predea o lectie de..orice, intr-o clasa de elevi…
    Discutati aspectele asta cu cine a numit un director contabil la un spital Judetean, neavand nici in clin nici in maneca cu activitatea de baza, cea medicala, a unitatii sanitare…

    Vaaai de lume…!

  2. Convingerea mea este ca unora le este frica de Capota. Isi simt amenintate interesele personale, care pentruei au constituit o prioritate absoluta in mandatul lui Tataru. Sedinta s-a desfasurat in mod civilizat, fara vociferari care au caracterizat sedintele tinute de catre Tataru. Domnule Capota , nu te lasa intimidat decatre asa zisi oameni de bine. Succes in activitate, intrucat sunt foarte multi care te sustin.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*