spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe sporuri încasează salariații de Transloc

    Ce sporuri încasează salariații de Transloc

    Salariații societății de transport în comun din Târgu Jiu, SC Transloc SA, primesc o serie de sporuri, cum ar fi cel de conducere, de care beneficiază cei din fruntea unității, acesta fiind de 30%, șoferii care conduc autobuze articulate primesc un spor de 6%, dar și electricienii care lucrează cu rețele de înaltă tensiune încasează un spor.

    De asemenea, persoanele care utilizează bani primesc un spor de gestiune, sporul de toxicitate este încasat de tinichigii și cei care vopsesc autobuzele, spor de NBL, spor de fidelitate pentru cei care lucrează de mai mulți ani în unitate și poate ajunge până la 5% pentru cei cu o vechime de peste 20 de ani. „Astfel de sporuri, din câte am înțeles, se duc undeva la 60% din salariul brut pe medie”, a spus consilierul local Viorel Petcu.

    Un șofer ajunge la un salariu de 2.600 de lei

    În urma noului contract colectiv de muncă, salariul de încadrare a un conducător auto a crescut la 1998 de lei. „Toți conducătorii auto au acest salariu de încadrare, dar ne mai diferențiază sporurile, pentru că un coleg care conduce un autobuz articulat ia cu 6% mai mult decât mine. Un conducător auto ajunge, după ultima creștere a salariului, la un venit lunar de maximum 2.600 de lei cu tot cu sporuri, dacă lucrează și în zilele de sâmbătă și duminică”, a spus Vasile Brânzan, liderul de sindicat de la Transloc.

    Primăria Târgu Jiu subvenționează Transloc în fiecare an cu suma de 6 milioane de lei. În perioada ianuarie-iulie, Transloc a realizat încasări de aproximativ 1,2 milioane de lei din vânzarea de bilete.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: