spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateDosarul "Brâncuşi," refăcut!

    Dosarul „Brâncuşi,” refăcut!

    Introducerea operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul UNESCO revine în atenţia guvernanţilor, după ce statul român a înregistrat un eşec răsunător, când a depus dosarul şi au fost constatate foarte multe greşeli, chiar şi de traducere în limba engleză. Acel dosar a fost retras, pentru că în caz contrar, ar fi fost respins şi nu mai putea fi depus. Demersurile pentru redepunerea lui au început, astfel că mâine Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Relaţia cu UNESCO va ajunge la Târgu Jiu.

    Constantin-Brancusi1

    Această comisie este condusă de Traian Igaş, fostul Ministru de Interne, iar secretarul comisiei este Dobra Marin Mircea. În cadrul comisiei mai sunt alţi 12 membri. Va ajunge la Târgu Jiu numai o parte din comsie, deoarece sunt persoane care au ajuns primari sau viceprimari şi partidul din care fac parte nu le- a înlocuit. Un exemplu este Gabriela Firea, care este primarul capitalei. Scopul deplasării comisiei la Târgu Jiu este de a discuta cu autorităţile locale şi judeţene şi pentru a stabili ce poate face Parlamentul pentru acest demers, al introducerii operelor în patrimoniul mondial. De asemenea comisia va vizita întreg ansamblul. Despre refacerea dosarului pentru UNESCO, a vorbit la Târgu Jiu şi Ministrul Culturii, Corina Şuteu.

    „În momentul de faţă se lucrează pentru a se depune un dosar pentru lista monumentelor UNESCO , de data asta un dosar, care apoi va fi trecut prin comisia UNESCO în anul 2019. Se lucrează la un dosar extrem de serios de data aceasta care să fie depus de către Institutul Naţional al Patrimoniului şi cred că în felul acesta, asta va fi o garanţie pentru viitorul ansamblului,” a declarat la Târgu Jiu, Corina Şuteu, Ministrul Culturii.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: