Acasa / Actualitate / Drumuri judeţene, în reabilitare! Consiliul Judeţean anunţă noi investiţii

Drumuri judeţene, în reabilitare! Consiliul Judeţean anunţă noi investiţii

cj-cosmin-popescuPreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă principalele investiţii aflate în derulare la nivel de drumuri, dar şi cele urmează să fie demarate anul viitor. „Astăzi (n.r.miercuri) se finalizează tronsonul de drum Câlnic – Şomăneşti, drumul care intră din drumul naţional de la Rovinari şi iese către Motru – 7,5 km, un drum executat din fonduri proprii, în valoare totală de 5.800.000 de lei fără TVA. De asemenea, sunt finalizate terasamentele la Roşia de Amaradia. Valoarea totală a fost de 1.444.000 de lei, la fel din fonduri proprii ale judeţului Gorj”, a declarat Cosmin Popescu, preşedintele CJ Gorj.

În atenţia autorităţilor judeţene se află şi drumurile ce au fost afectate de alunecările de teren din acest an. „În curs de execuţie, lucrăm pe tronsonul de la Alimpeşti, grav afectat de alunecările de teren din primăvara acestui an. Avem termen de finalizare decembrie 2016, ştiu că se lucrează, coloanele sunt aproape toate introduse, sperăm să finalizăm mai repede pentru a putea reface zona şi să o redăm circulaţiei în condiţiile optime”, a mai precizat preşedintele CJ Gorj.

Totodată, şeful judeţului a precizat că se aşteaptă semnarea contractului pentru reabilitarea drumului judeţean ce leagă localităţile Slivileşti- Bolboşi-Borăscu- Călăpăru – Turceni –Broşteni, investiţie ce se ridică la peste 70 de milioane de lei, bani proveniţi din fonduri guvernamentale. „Avem de semnat un contract de finanţare de 73 de milioane, de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Ni s-a aprobat reabilitarea drumului ce leagă localităţile Slivileşti- Bolboşi-Borăscu- Călăpăru – Turceni –Broşteni. Este drumul ce trece prin faţa Termocentralei Turceni cu ieşire în DN 66, în lungime totală de 29,7 de km. Valoarea estimată a lucrărilor este de 73 de milioane. Documentaţia este trimisă către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Aşteptăm din zi în zi fie dat ok-ul pentru că este o procedură mai greoaie, având în vedere că s-a modificat legislaţia”, a mai spus Cosmin Popescu.

Pentru anul viitor, autorităţile judeţene anunţă reabilitarea a alte două tronsoane de drum, respectiv DJ 675 C şi DJ 675 B.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*