Acasa / Actualitate / Drumurile din Rânca şi Novaci, reabilitate prin două proiecte de milioane de lei

Drumurile din Rânca şi Novaci, reabilitate prin două proiecte de milioane de lei

Administraţia publică locală din Novaci a accesat fonduri guvernamentale pentru a reabilita drumurile din Rânca, dar şi din oraş. Astfel, şase kilometri de străzi din zona montană, dar şi câteva tronsoane colaterale din Novaci urmează să fie modernizate, lucrările urmând să fie demarate cel târziu în primăvara lui 2017.

Drumarii au deschis calea turiştilor spre Rânca

Tot în programul de investiţii au fost incluse şi reabilitările străzilor la care s-a lucrat în această toamnă, autorităţile alegând să extindă şi locurile de parcare din oraş. „Am obţinut finanţarea pentru două proiecte, care vizează reabilitarea a circa 34 de kilometri de drumuri. Unul dintre ele cuprinde toate străzile colaterale din Novaci, plus toate străzile din Rânca de pe UAT Novaci. De asemenea, am obţinut fonduri şi pentru modernizarea drumurilor vicinale, în această situaţie fiind vorba de aproximativ 15 kilometri. Au fost finalizate lucrările de modernizare şi asfaltare, din fonduri guvernamentale, pe un tronson de drumuri de circa 13,6 kilometri, investiţie care are o valoare de 12 milioane de lei. În programul de reabilitare au fost incluse străzile Valea Gilortului, Bălani Dumbravă, Ghebani, Dimitrie Brezulescu şi Eroilor”, au informat autorităţile din Novaci.

Cele două proiecte realizate de Primăria Novaci au o valoare de aproximativ zece milioane de lei.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*