spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateGinecologul Dițescu a dat peste „nas” comisiei de la spital! A câștigat...

    Ginecologul Dițescu a dat peste „nas” comisiei de la spital! A câștigat contestația și candidează pentru funcția de șef de secție

    Damian DițescuMedicul Damian Dițescu va candida pentru funcția de șef Secție la Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean Târgu-Jiu. După ce comisia de validare din cadrul spitalului a decis să îi respingă dosarul pe motiv că are o sancțiune de la Colegiul Medicilor, din cauza unui caz de malpraxis, ginecologul a formulat contestație la Consiliul Județean Gorj. Comisia din cadrul CJ Gorj, care a analizat situația, a decis că nu există niciun motiv pentru care să i se interzică doctorului să candideze pentru post întrucât sancțiunea nu este definitivă. În această situație, rezultă că angajații spitalului, cei care s-au ocupat de validarea dosarelor, nici măcar nu cunosc legea, iar din acest motiv l-au nedreptățit pe Dițescu.

    Motivul invocat de comisia Spitalului Județean Târgu-Jiu, pentru respingerea dosarului depus de Damian Dițescu, a fost o sancțiune pe care doctorul o primise anterior. Cu toate că doar în cazul în care o sancțiune este defintivă se poate impune ca vinovatul să nu mai candideze pentru anumite funcții o perioadă de timp, persoanele din comisia de validare a dosarelor nu a ținut cont de acest lucru sau, la fel de grav, nu au cunoscut suficient legea încât să clarifice situația și să nu respingă documentația medicului. În cele din urmă, Dițescu a câștigat dreptul de a candida, o comisie de analiză din cadrul CJ Gorj oferind un răspuns conform cu legile în vigoare. „Sancțiunea aplicată de Colegiul Medicilor nu are caracter definitiv, aflându-se în procedura administrativă de contestare. Contestația, potrivit normelor juridice speciale, având caracter suspensiv de executare. Numai o sancțiune rămasă definitivă, în urma epuizarii căilor de atac, administrative și judiciare, prevăzute de lege, poate produce efecte în sensul respingerii dosarului de candidatură a medicului în cauză, ipoteză în care acesta nu se află. Ca atare, comisia a decis admiterea contestației”, au comunicat reprezentanții Consiliului Județean Gorj.

    În urma acestei situații, Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean Târgu-Jiu, a precizat că va analiza situația, pentru a stabili de ce dosarul a fost respins dacă legea nu impunea acest lucru. La concursul pentru postul de șef Secție Obstetrică Ginecologie s-au înscris Adrian Tetileanu și Damian Dițescu. Conducerea Spitalului Județean Târgu-Jiu are termen de 90 de zile de la publicarea în „Viața Medicală” pentru organizarea concursului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: