Acasa / Actualitate / Ministrul Educației, prezent la Târgu Jiu. Scandalul din învățământul gorjean a ajuns la final!

Ministrul Educației, prezent la Târgu Jiu. Scandalul din învățământul gorjean a ajuns la final!

Ministrul Educației ajunge la Gorj. Întâlnirea de lucru va avea loc în incinta Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” unde sunt așteptate zeci de cadre didactice din mai multe județe ale țării. Ion Ișfan spune că tot astăzi va lua sfârșit și scandalul sporurilor de la Gorj, singurul județ în care se încasează această bonificație lunară.

Ministrul Educației, Liviu Pop, vine la Gorj însoțit de armata ministerială. Acesta va analiza împreună cu invitații temele arzătoare din învățământul românesc. Pe ordinea de zi sunt mai multe subiecte care vor fi dezbătute în prezența celor direct implicați în actul educațional. „Am invitat directorii de unități de învățământ, inspectorii școlari din județ, reprezentanții sindicatelor, reprezentanți ai părinților și ai elevilor. Pot să vă spun că în cadrul acestei întalniri se vor discuta subiecte legate de planurile cadru pentru învățământul liceal, se va discuta despre planurile școlare pentru învățământul primar, metodologia privind finanțarea per elev, metodologia de evaluare a directorilor de unități școlare și a inspectorilor școlari, regimul temelor pentru acasă, dar și alte teme ce vizează educația. La întâlnire vor fi prezenți colegi din nouă județe, reprezentanții Ministerului Educației prin ministrul Liviu Pop, secretarul de stat Ariana Bucur și Valentin Popescu, plus alți directori generali din Minister” , a declarat inspectorul școlar Ion Ișfan.

Celebrul spor

Așteptat la Gorj precum pâinea caldă, ministrul Pop are acum ocazia să pună capăt scandalului dintre Inspectoratul Școlar Gorj și o parte din directorii unităților de învățământ. „Acest celebru spor este doar în Gorj și se va discuta și pe acest aspect. Oricum probleme sunt doar la Gorj și, din punctul meu de vedere, această problemă a fost deja tranșată. Atâta timp cât nu există un regulament aprobat prin hotărăre de Guvern nu poate fi plătit acest spor”, a conchis Ișfan.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*