spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateMormintele personalităţilor, lăsate în paragină

    Mormintele personalităţilor, lăsate în paragină

    Doar administraţia cimitirului se ocupă de recondiţionarea lor

    Câteva cruci vechi ce datează din anul 1820, rămase, în paragină au fost recondiţionate acum pe cheltuiala administraţiei Cimitirului Municipal din Târgu-Jiu. Angajaţii cimitirului au luat atitudine şi au refăcut bucată cu bucată crucile din marmură scumpă, care erau căzute de zeci de ani. Mormintele aparţin unor personalităţi ale vremurilor îndepărtate, care din păcate, au fost lăsate în paragină de moştenitori.

    Trei morminte ale unor mari personalităţi ale anilor 1820 au fost abandonate de zeci de ani în Cimitirul Municipal din Târgu-Jiu. Nimeni nu a venit măcar odată să îngrijească mormintele, iar datoriile acumulate însumează cel puţin 600 de lei pentru fiecare în parte, spun reprezentanţii cimitirului. Într-unul din morminte se odihneşte prima femeie politician din Târgu-Jiu, iar în altul se află osemintele unui mare procuror, însă, despre cel de-al treilea mormânt nici reprezentanţii cimitirului nu cunosc mare lucru, pentru că după cum susţin aceştia nu au văzut pe nimeni să îi aprindă o lumânare. Ana Tihoi este administrator la cimitir de peste 20 de ani şi spune că toate cele trei cruci erau căzute la pământ, iar mormintele lăsate în paragină. Administratorul cimitirului a încercat să le scoată la lumină crucile vechi din marmură de Carrera, pentru că spune ea este mare păcat să laşi în paragină un mormânt. „Am păstrat liniile lucrate ale crucilor, însă le-am adus la o nouă imagine. Am şlefuit marmura foarte veche din care sunt lucrate şi le-am recondiţionat. Am scris din nou rândurile care erau deja pe lucrări şi le-am făcut ca noi. Arată acum mult mai bine decât arătau înainte de a le recondiţiona”, a explicat Ana Thoi, administratorul Cimitirului Municipal din Târgu-Jiu.

    Morţii…cu datorii neachitate de zeci de ani

    Vremea care a trecut peste aceste morminte se simte şi în registrele administraţiei cimitirului, în care datoriile se ani de zile s-au adunat. „Datoriile legate de taxele percepute la cimitir nu au fost achitate de foarte mulţi ani, pentru cele trei morminte. Sunt peste 1.800 de lei adunate la cele trei morminte, însă, nu ştim cum vom recupera aceşti bani, mai ales că nimeni nu a venit aici să se intereseze de ele”, a mai amintit Ana Tihoi. Însă o veste bună este adusă în ceea ce priveşte cavoul în care se odihnesc osemintele părinţilor marelui actor Sergiu Nicolaescu. Potrivit administratorului cimitirului, actorul a sunat la cimitir să se intereseze de datoriile pe care le-ar avea. „A sunat domnul Sergiu Nicolaescu să afle cu ce sumă apare ca şi datorie la noi. Apoi a trimis banii şi a achitat tot, adică suma aceea de 600 de lei cu care figura”, a mai adăugat Ana Tihoi. Administratorul cimitirului speră ca moştenitorii acestor personalităţi să-şi facă timp şi pentru a aprinde o lumânare la căpătâiul celor care au trecut în nefiinţă în urmă cu peste 190 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: