spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateNu reușesc să treacă de examenul pentru ocuparea unui post de ȘEF...

    Nu reușesc să treacă de examenul pentru ocuparea unui post de ȘEF la DGASPC!

    Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează din nou concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de conducere, vacante de şef birou, gradul II la Biroul achiziţii publice şi contractare. Acum mai bine de o lună, s-a mai dat examen, însă niciun candidat n-a fost suficient de bine pregătit!

    Postul a mai fost scos la concurs, însă candidații nu au reușit să promoveze proba scrisă. La examenul precedent, opt persoane s-au înscris, doi au fost respinși. Cu toate că la proba scrisă s-au prezentat patru candidați, niciunul nu a reușit să obțină punctajul necesar promovării acestei probe, așa că procedura a fost reluată. Acum, concursul se va organiza conform calendarului următor: 27 decembrie 2017: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 16 ianuarie 2018, ora 10:00: proba scrisă; 19 ianuarie 2018: proba interviu. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: absolvenţi de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice sau ştiinţe juridice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 2 ani; absolvenţi de studii de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: