spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateNu scăpăm de CANICULĂ nici la toamnă!

    Nu scăpăm de CANICULĂ nici la toamnă!

    Valuri de căldură vor exista până spre a doua decadă a lunii septembrie, chiar dacă disconfortul termic nu va mai fi la fel de accentuat ca acum, a declarat Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Nu scăpăm de caniculă! Aceasta este concluzia meteorologilor. Vor mai fi valuri de căldură până spre a doua decadă a lunii septembrie, însă disconfortul termic nu se va resimţi atât de accentuat. „Valuri de căldură vom mai putea avea până spre a doua decadă a lunii septembrie, numai că acele valuri din septembrie se manifestă altfel. Faptul că nopţile sunt mai lungi, temperaturile din cursul nopţii sunt mai coborâte şi atunci disconfortul termic nu mai este atât de accentuat, dar mai putem avea episoade cu temperatura excesivă. Era de aşteptat să se manifeste vara atât de violent. În această perioadă s-au înregistrat recorduri lunare pentru luna august la staţii staţii meteorologice din Banat, Oltenia şi Dobrogea, şase localităţi în care s-a atins recordul pentru luna august, nu recorduri absolute, respectiv la staţiile Băile Herculane, Jimbolia, Jurilovca în zona Deltei, Poiana Stampei, la munte în nordul Carpaţilor Orientali, Vlădeasa în Munţii Apuseni şi la Siria Cetate în judeţul Arad”, a subliniat meteorologul de serviciu, Mihai Huştiu. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod roşu de căldură extremă, valabilă vineri şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă. Potrivit meteorologilor, sâmbătă, valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: