spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePalatele tigăneşti, construite ilegal, riscă demolarea!

    Palatele tigăneşti, construite ilegal, riscă demolarea!

    Romii din Târgu-Jiu nu respectă legea, iar autorităţile locale au pierdut controlul şi nu îi pot trage la răspundere. Aşa se face că aceştia au datorii la bugetul local de peste 7 milioane de lei, bani ce nu pot fi recuperati pentru că romii nu înregistrează venituri legale, iar la licitaţiile bunurilor acestora nu se prezintă nimeni. Unde mai pui că romii construiesc palate de sute de metri pătraţi fără să obţină autorizaţie de construire. Sute de locuinţe sunt în această situaţie în Târgu-Jiu, iar proprietarii ar trebui să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire sau prin demolarea lor.

    scandal-meteor-2

    Datorii de peste 7 milioane de lei

    Sute de familii de etnie romă din Târgu-Jiu trăiesc fără a se supune legilor privind obligaţiile faţă de bugetul local şi bugetul de stat. Numai la Direcţia de Venituri Publice, romii au restanţe de peste 7 milioane de lei. Datoriile sunt vechi de ani de zile, cei mai mulţi fiind luaţi în evidenţa direcţiei atunci când legea a permis impunerea clădirilor construite fără autorizaţie de construire. „Sunt peste 7 milioane de lei de recuperat de la persoanele de etnie romă, sumele reprezintă în mare parte majorări aplicate şi amenzi încasate. Vorbim în primul rând de debite la clădirile construite fără autorizaţie, pe terenuri care nu le aparţin, şi impunându-le, în urmă cu 5 ani, când legislaţia a permis impunerea clădirilor construite fără autorizatie, din start au plecat cu un dezavantaj şi nu au mai putut ajunge la zi”, a declarat Mariana Budulan, directorul Direcţiei de Venituri Publice Târgu-Jiu.

    Ghidaţi după „propriile legi”

    Aşa se face că, romii care au construit pe unde au apucat, fără să fie proprietari pe terenuri şi implicit, fără să obţină autorizaţie de construire, s-au trezit că sunt buni de plată la taxe şi impozite. Acest lucru însă nu i-a determinat pe romi să-şi plătească obligaţiile faţă de bugetul local, drept dovadă debitul uriaş din gestiunea Direcţiei de Venituri Publice Târgu-Jiu, ce creşte de la an la an. Pentru a-i determina pe romi să-şi achite obligaţiile, fiscul le-a dat posibilitatea să achite doar coantravaloarea impozitelor, fără a li se mai percepe majorările ce s-au strâns pentru ani de neplată, însă romii nu vor să plătească sub nicio formă. „Nu a beneficiat nicio persoană în cauză de facilitatea de a plăti fără penalizări, nu au venituri legale şi nu a plătit nicunul pentru a beneficia de reducerea de 73% din majorări”, a mai precizat Mariana Budulan.

    Angajaţii fiscului nu pot nici să le facă popriri pentru că aceştia nu au venituri legale şi nici nu pot să-i execute silit, pentru că nimeni nu îndrăzneşte să cumpere o locuinţă prin executarea persoanelor de etnie romă. În ceea ce priveşte mijloacele mobile, precum maşini sau alte bunuri, acestea dispar atunci când funcţionarii vin să le ridice.

    Pot fi obligaţi să demoleze palatele construite ilegal

    Pe lângă datoriile uriaşe strânse din neplata taxelor şi impozitelor, rezidenţii din cartierul Meteor sau Obreja, sunt pasibili de amenzi uriaşe pentru că şi-au construit palatele fără să obţină în prealabil autorizaţia de construire a acestora. Astfel, aceştia pot fi amendaţi de angajaţii Poliţiei Locale Târgu-Jiu cu sume de până la 100.000 lei şi obligaţia de a intra în legalitate. „Persoanele care şi-au construit fără autorizaţie de construire vor fi amendate de către Poliţia Locală sau de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, cu sume între 1000 şi 100.000 lei, iar ca măsură complementară se dă intrarea în legalitate, care se face prin două modalităţi: prin obţinerea autorizaţiei de construire sau prin desfiinţarea construcţiei. Se poate obţine autorizaţie de construire doar dacă obiectivul îndeplineşte condiţiile impuse şi se face dovada proprietăţii terenului”, a declarat Ermina Pasăre, şeful Serviciului Urbanism din carul Primăriei Târgu-Jiu.

    Nici amenzile, pe care oricum nu le plătesc şi nici obligaţia privind intrarea în legalitate a clădirilor construite ilegal nu par să îi sperie pe romi, care rezolvă astfel de probleme cu scandal, baricadări în faţa locuinţelor şi ameninţări cu bâte şi topoare la adresa forţelor de ordine care vin să-i evacueze. Un exemplu este chiar cazul de la începutul săptămâni, când 4 familii de romi, din cartierul Meteor, au pornit un scandal monstru atunci când executorul judecătoresc a venit însoţit de 50 de mascaţi pentru a-i evacua din palatele construite pe terenul altor persoane. Forţele de ordine au făcut cale întoarsă, la fel şi executorul, care le-a mai dat romilor un răgaz de o săptămână să cumpere terenurile pe care şi le-au însuşit abuziv. Propritarii ilegali au ameninţat însă că săptămâna viitoare îi vor aştepta cu sutele, înarmaţi si gata să pornească un război civil.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: