spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateParteneriat pentru Rânca

    Parteneriat pentru Rânca

    Staţiunea Montană Rânca a găzduit prima şedinţă din acest an, a Consiliului Agenţiei de Dezvoltare Sud Vest Oltenia, la aceasta fiind prezenţi şefii Consiliilor Judeţene din întreaga Regiune Oltenia, dar şi primari. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că prin aceste şedinţe s-au găsit variante de dezvoltare a turismului pe zona Mehedinţi-Gorj, prin crearea unor pachete turistice. „Am stabilit cu colegul de la Mehedinţi să facem un proiect de pachete turistice legând Dunărea de munte, unde activitatea turistică să poate dezvolta şi atrage vizitatori”, a punctat Călinoiu.

    La şedinţa organizată şi găzduită de Staţiunea Montană Rânca au participat şi şefii de Consilii Judeţene din Regiunea Oltenia. Fie că s-au aflat pentru prima dată în Rânca, sau nu, reprezentanţii judeţelor vecine s-au declarat a fi deschişi la găsirea de oportunităţi de dezvoltare a zonei pe mai multe paliere. Avem în vedere bani de pe alte axe şi există o dezbatere să se aloce o dezbatere de pe Axa5.1, pe clădiri de patrimoniu şi Axa 5.2.privind infrastructura turistică, ceea ce ne interesează foarte mult”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Marius Balu. Atracţia unui posibil pachet turistic, potrivit omologului de la Mehedinţi, ar veni din trei zile la Dunăre şi alte trei în Rânca. Şi viziunea prezentată de şeful judeţului Olt s-a dovedit una optimistă şi plină de implicare pentru că „este foarte important să stabilim care vor fi direcţiile pentru această perioadă şine gândim la lucruri care sunt importante pentru toate judeţele din Oltenia”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu. În calitate de gazdă, cei doi primari ai localităţilor Novaci şi Baia de Fier au trecut în revistă iniţiativele concretizate prin proiecte, care odată finalizate au transformat zona Rânca în una de invidiat. „Mai mult, zona va rivaliza cu altele de renume, cunoscute în ţară şi, poate, dacă faţa va fi întoarsă spre această zonă, Rânca va ajunge una din cele mai frumoase zone turistice montane, pentru că este neatinsă”, a precizat încrezător Constantin Mihuţescu, primarul comunei Baia de Fier. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu îşi doreşte o intensificare a colaborării între judeţe, dar şi o valorificare a potenţialului turistic, încât staţiunea Rânca să devină polul turismului din Oltenia.

    Liviu Andrei: „Cât mai multe proiecte”

    În calitate de invitat la Consiliul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Sud -Vest Oltenia, prefectul judeţului, Liviu Andrei, a accentuat faptul că este important să se găsească mai multe oportunităţi de dezvoltare a zonei. Prezent la întâlnirea preşedinţilor de Consilii Judeţene din Oltenia şi a primarilor aleşi în structura agenţiei, prefectul judeţului, Liviu Andrei, a pus accent pe găsire de oportunităţi de dezvoltare a Olteniei. Andrei a precizat astfel în faţa membrilor consiliului că se impune a se marja pe această zonă, întrucât există pârghiile necesare. „Am venit sa prezint nişte situaţii şi proiecte pe care le văd fezabile pentru zonă, judeţ şi în special, pentru Regiunea Oltenia. Minerit şi energie există limitat, iar noi trebuie să lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri un trai frumos pe aceste meleaguri, nu să lăsăm în urma noastră prăpăd”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei. Acesta consideră că pe lângă avantajul conferit de judeţul Gorj prin faptul că este axat pe activitatea minieră şi energetică, Regiunea Oltenia trebuie să beneficieze de cât mai multe proiecte, în prezent, dar şi în viitor. Prefectul Liviu Andrei a precizat că a iniţiat un parteneriat în colaborare cu partenerii sociali, pe care-l va lansa în următoarea perioadă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: