spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitatePatinoar la Târgu-Jiu! Uite unde va fi amenajat

    Patinoar la Târgu-Jiu! Uite unde va fi amenajat

    Patinoarul din Turceni, pus din nou în funcţiuneLuna decembrie le va aduce o serie de surprize târgujienilor pasionaţi de sporturile de iarnă. Consilierii locali au aprobat, ieri, proiectul privind amenajarea unui parc de iarnă pe Insuliţa de pe Jiu. Un comerciant şi-a manifestat intenţia de a deschide un patinoar în această zonă. Potrivit proiectului de hotărâre, acesta va funcţiona din data de 15 decembrie şi până în 15 februarie, cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de starea vremii. „Avem o solicitare a unui comerciant pentru a amenaja acolo un părculeţ de iarnă, care va cuprinde un patinoar, un carusel pentru cei mici şi căsuţe de lemn pentru comercializarea atât de produse alimentare cât şi mai ales de produse specifice sărbătorilor de iarnă. Ne bucurăm să răspundem în acest fel vechilor solicitărilor ale unor copii care iubesc patinajul. Astăzi, în şedinţa de Consiliului Local am stabilit şi modul de impozitare al acestor activităţi. Am stabilit o diferenţiere a taxării activităţilor faţă de activităţile sportive”, a precizat viceprimarul Aurel Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: