spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePregătirile de iarnă, în linie dreaptă în Rovinari

    Pregătirile de iarnă, în linie dreaptă în Rovinari

    Rovinărenii au parte de veşti bune la capitolul pregătiri pentru iarnă. Multe dintre acestea au fost deja începute, de la pregătirea iluminatului de sărbători la achiziţionarea materialului antiderapant. Cum paşii sunt urmaţi ca la carte, nu sunt uitate nici persoanele nevoiaşe, dar nici pe cei peste 2.000 de elevi de la clasele primare şi gimnaziu. Cu toţii care vor avea parte de generozitatea Primăriei şi în acest an. Doar Moşul nu îi va uita tocmai pe cei mici, cu toate că bugetul nu este pe măsura dărniciei lui, ci unul…auster.

    Cert este că până la sărbătorile de iarnă, toate măsurile vor fi asigurate pentru situaţii de urgenţă sau pentru o iarnă neprevăzut de aspră. Potrivit autorităţilor locale din Rovinari, pregătirile sunt destinate pentru trei ramuri de activitate, in egală măsură de importante. Pregătirea oraşului pentru sărbători, reparaţiile şi revizuirea utilajelor de intervenţie la deszăpezirea drumurilor în caz de ninsori abundente, dar nu în ultimul rând, pachetele surpriză pentru persoanele lipsite de mijloace financiare. Constantin Podaru, administratorul public al Primăriei din Rovinari a declarat că, fără achiziţii majore, se va face tot posibilul ca pregătirile să nu omită nimic. Zis şi făcut. „La iluminat se fac ultimele pregătiri, pentru a se finaliza pe 1 decembrie, când oraşul va fi plin de ghirlande şi podoabe specifice iernii. Nu se fac anul acesta achiziţii noi decât la brazii care vor umple cele 14 părculeţe de joacă şi Parcul central. Avem disponibil un buget de 10.000 de lei, unul de criză, asta şi pentru că facem economii şi avem grijă de podoabele de Crăciun, de la un an la altul”, a declarat Constantin Podaru, administrator public Primăria Rovinari. Importante sunt şi pregătirile care se fac la utilajele pentru iarnă, dar şi la achiziţionarea materialului antiderapant. „Am achiziţionat deja nisipul şi materialul necesar. Maşinile de deszăpezire au fost verificate şi reparate, printre care se numără două freze şi un buldoexcavator. Dacă va fi cazul, vom solicita şi sprijinul Termocentralei Rovinari şi de la EMC Rovinari”, a mai spus Podaru. Nu sunt omise pregătirile nici când vine vorba nici de o mână de ajutor, ce trebuie dată Moşului. 3.500 de pachete vor ajunge la persoanele cu probleme sociale, acestea constând în tichete de 60 de lei. Peste 2.000 de elevi, se vor bucura de darurile Moşului, iar autorităţile locale asigură că surprizele se vor ridica la înălţime şi vor fi îndulcite.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: