spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePreședintele CJ Gorj le-a mulțumit afaceriștilor din Gorj care au oferit sute...

    Președintele CJ Gorj le-a mulțumit afaceriștilor din Gorj care au oferit sute de locuri de muncă

    Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, în timpul conferinței de presă în care a prezentat bilanțul activității din 2017, a mulțumit oamenilor de afaceri locali care au investit milioane de euro și oferă locuri de muncă gorjenilor.

    Afaceristul Lelius Stănușoiu, angajatorul anului la nivel local

    Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj, alături de cei doi vicepreședinți, a susținut o conferință de presă în care a prezentat realizările anului acesta. Printre altele, președintele CJ Gorj a ținut să mulțumească celor doi afaceriști locali care au investit milioane de euro în afaceri în municipiul Târgu-Jiu, investiții din care au rezultat sute de locuri de muncă. Este vorba despre afaceristul Lelius Stănușoiu, patronul Crilelmar, fabrică de mase plastice și Mihai Cârcei, de la MG Electric Automation. Afaceristul Lelius Stănușoiu din municipiul Târgu-Jiu a cumpărat fosta fabrică de sticlă din oraș și va deschide aici o fabrică de mase plastice, oferind pentru început 250 de locuri de muncă, iar din 2019 alte 250. Societatea MG Electric, condusă de către Mihai Cârcei, în vârstă de 36 de ani, are un sediu modern în zona Liceului „Traian Vuia” din Târgu Jiu.Salariile oferite sunt de nivel european, dar implică deplasări în toată lumea, acolo unde firma are contracte.

    „Din partea CJ Gorj au tot sprijinul”

    Președintele Cosmin Popescu a anunțat că oamenii de afaceri au parte de tot sprijinul din partea administrației județene. „Vreau să le mulțumesc oamenilor de afaceri din Târgu-Jiu. Mulțumesc lui Lelius Stănușoiu pentru că a investit și suflet, pasiune și foarte mulți bani în fabrica sa. Într-un activ care era în paragină a investit foarte mulți bani și va da de lucru foarte multor oameni din Gorj! De asemenea, îi mulțumesc lui Mihai Cârcei cel care a pus bazele MG Electric Automation. Vreau să le spun că din partea CJ Gorj au tot sprijinul, tot ceea ce putem face, în limitele legii, vom face. Dacă un investitor vine și solicită un aviz/autorizație și dacă totul este legal au parte de sprijinul nostru”, a spus Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: