spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateRăspunsul lui Rotaru pentru târgujienii care așteaptă parcările promise: „Ne-am făcut comozi,...

    Răspunsul lui Rotaru pentru târgujienii care așteaptă parcările promise: „Ne-am făcut comozi, pentru 10 metri nu putem să mergem decât în mașină”

    Șoferii din Târgu Jiu au parte de noi promisiuni privind decongestionarea traficului rutier. Edilii se laudă că au identificat noi spații ce pot deveni parcări publice, că serviciile vor fi plătite cu telefonul mobil, iar aglomerația din jurul piețelor va dispărea. Până să devină realitate propunerile acestora, șoferilor li se recomandă să meargă mai mult pe jos.

    De când a obținut funcția de șef al Direcției de Patrimoniu din Primăria Târgu Jiu, Marian Rotaru se laudă periodic că a descoperit secretul locurilor de parcare suficiente pentru toți șoferii, dar și metode moderne de taxare. Un prim pas ar fi plata cu SMS-ul, însă Rotaru nu spune și când va fi implementat acest sistem. „Domnul primar mi-a dat ca sarcină identificarea de noi locuri de parcare, pentru a găsi soluții occidentale, să nu mai încaseze oamenii noștri. Să mergem pe SMS-uri și să nu folosim de la bugetul local acele parcometre, care nu mai sunt la modă. SMS-ul se folosește în toată Europa și în toată lumea civilizată și este rentabil. Am fost în două sau trei orașe pentru a face identificare și l-am informat pe domnul primar. Locurile de muncă ale angajaților nu vor fi puse în pericol. În funcție de numărul de parcări, se vor mai face angajări pentru a putea să verifice dacă s-a băgat SMS-ul. Ei nu vor mai fi încasatori, vor fi un fel de controlori”, a explicat șeful de la Patrimoniu.

    Locuri noi de parcare

    Tot Rotaru spune că numărul locurilor de parcare va crește considerabil. Potrivit acestuia, s-au găsit deja mai multe spații ce pot deveni parcări, însă consilierii locali și membrii Comisiei de Circulație trebuie să ia decizia. „În urma constatării în teren și a identificării unor noi locuri de parcare, Comisia de Circulație trebuie să hotărască. După ce se va da un verdict și vor fi avizate, le voi introduce în Consiliul Local pentru a-și da avizul consilierii și pentru a putea să le amenajăm. În toate zonele aglomerate din orașele civilizate s-au luat aceste măsuri cu taxe pentru a fluidiza circulația. Vă dau două exemple – zona Piața Mare și Zona Piața Mică – unde foarte mulți cetățeni vin cu produse în mașini, le pun la 7 dimineața și le iau la 7 seara. Omul care vine 10 minute să își facă cumpărăturile nu găsește loc de parcare. La fel, sunt instituții ai căror angajați lasă mașinile în zonele respective, le duc la 8 și le iau la 4 când pleacă angajații”.

    „Mulți zic că e departe parcarea”

    Până să fie gata planurile primăriei, Marian Rotaru le transmite șoferilor târgujieni să meargă mai mult pe jos când au treabă în centrul orașului. „Mulți zic că e departe parcarea care se va da în folosință la stadion, dar și în Cluj, din centru și până la un loc de parcare amenajat de primărie e un kilometru. Și la noi poate să își lase omul mașina aici dacă are treabă la Parângu sau la Prefectură, dar ne-am făcut comozi, pentru 10 metri nu putem să mergem decât în mașină”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: