spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateScandalul sporurilor din învățământ ia amploare! Inspectoratul Școlar cere explicații Direcției de...

    Scandalul sporurilor din învățământ ia amploare! Inspectoratul Școlar cere explicații Direcției de Sănătate

    Se amplifică scandalul sporurilor din învățământ. Legalitatea buletinelor medicale pe baza cărora se atribuie sporurile de condiții vătămătoare este pusă la îndoială, după s-a constatat că toate expertizele dascălilor sunt identice. Conducerea Inspectoratului Școlar cere explicații Direcției de Sănătate Publică, instituție cu rol de control în astfel de situații.

    După ce a fost acuzat că nu urgentează lămurirea lucrurilor privind acordarea sau neacordarea sporurilor din învățământul gorjean, inspectorul general Ion Ișfan cere acum explicații de la Direcția de Sănătate Publică. Șeful învățământului gorjean vrea să afle cât de juste sunt documentele medicale prezentate de dascăli în privința condițiilor de muncă din școli. „Am mai avut discuții în urmă cu doi ani asupra acestor buletine de determinare clinic prin expertizarea locurilor de muncă din școlile din Gorj. Nu mă pricep eu foarte bine, însă nu există ștampila de la DSP pusă pe aceste buletine. Primim doar o adresă de înaintare prin care li se trimite buletinul de expertizare. Uitându-mă pe ele, toate sunt făcute cumva la indigo, efectiv copy-paste, sunt identice. Mai mult, pe aceste buletine semnează doar doamna doctor Trocan și directorul de școală. Acum, mă întreb și eu, sunt însușite de DSP aceste buletine? Eu am făcut o adresă către DSP și aștept un răspuns în acest sens. E atributul dânșilor să participe la aceste expertizări. Dacă aceste buletine nu sunt făcute conform legii, practic problema dispare din învățământ. Sper ca în timpul cel mai scurt să putem rezolva această problemă”, a declarat inspectorul general al ISJ Gorj, Ion Ișfan.

    DSP nu își asumă buletinele

    Reprezentanții DSP Gorj recunosc că actele respective sunt eliberate de ei, însă susțin că nu sunt cu caracter obligatoriu. „Aceste buletine de expertiză se eliberează la solicitarea domnilor directori de școală și sunt realizate de către medicul de medicina muncii, dânsul își asumă răspunderea. Acest buletin atestă că anumite locuri de muncă sunt periculoase pentru sănătatea umană, dar nu vă putem obliga să acordați aceste sporuri. Asta rămâne la latitudinea ordonatorului de credite. Deci nu e o obligație, este o atestare a unor condiții de lucru”, a declarat Elena Sfârlează, directorul adjunct al DSP Gorj.

    Deși problema a fost ridicată în cadrul Colegiului Prefectural, prefectul Ciprian Florescu s-a abținut de la orice declarații. „Spre ca lucrurile să fie deja tranșate în următoarea lună, înainte ca statele de plată să fie semnate, indiferent de rezultat. Oricum, eu nu mă antepronunț, nu vreau să influențez niciuna din cele două tabere. Ar fi interesant și un punct de vedere al DSP în privința eliberării al acestor buletine de expertizare”.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: