spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateTaxele locale, de azi cu penalizări pentru datornici

    Taxele locale, de azi cu penalizări pentru datornici

    Ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale, cu reducere, nu a adus veniturile aşteptate de autorităţi. În Târgu-Jiu doar 25 % dintre contribuabili şi-au achitat dările şi au beneficiat de o reducere cu 10 %. Reprezentanţii autorităţii locale susţin că ar fi avut nevoie de cel puţin dublu pentru a asigura toate investiţiile programate în prima parte a anului.

    La ghişeele Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale nu a fost înghesuială ca în alţi ani, dar au mai venit câteva zeci de persoane să-şi achite dările şi să beneficieze de reducerea de 10%: „Bineînţeles că este importantă această reducere. Gândiţi-vă că avem de plată vreo 300 de lei şi dacă plătesc înainte mai scutesc vreo 30 de lei. Şi sunt bani mai ales la ţară unde încep muncile agricole şi avem nevoie de fiecare bănuţ pe criza asta. Eu în fiecare an plătesc prin februarie ca să nu stau la înghesuială”, a spus un localnic pensionar. Ca să-şi asigure investiţiile programate pentru prima parte a anului, în Târgu-Jiu ar fi fost nevoie ca jumătate dintre contribuabili să-şi plătească taxele şi impozitele: „Consider că o sumă cât mai mare ne-ar favoriza. Dacă până acum am încasat 25 % ne-ar fi fost necesar dublul acestei sume. Ar fi fost extraordinar pentru a demara proiectele în derulare şi cele din planul de investiţii din acest an”, a declarat Mariana Budulan, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu. De astăzi se vor aplica penalizări de 2% pe lună pentru primul semestru iar la sfârşitul lui septembrie expiră şi a doua perioada de achitare a dărilor către bugetele locale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: