spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateUATA Motru supravieţuieşte din ajutoare sociale

    UATA Motru supravieţuieşte din ajutoare sociale

    Uzina de Termoficare Motru a ajuns să supravieţuiască din energia produsă şi livrată în sistemul naţional. Pentru UATA Motru, cei 2000 de MW livraţi în sistemul naţional şi sumele alocate ca şi ajutor social sunt singurele surse care asigură păcura necesară funcţionării. Directorul Uzinei de Agent Termic, Ilie Schintee, a precizat că cei aproximativ 600 000 de lei pe care îi încasează lunar sunt banii cu care se cumpără lunar păcură. “Banii pe energia dată dar şi cei de pe ajutoare ne ajută mult de tot. Nu ştiu ce ne-am face fără ei, nu am avea cu ce să cumpărăm păcură“, a declarat Schintee.

    Chiar dacă a fost preluată de către Consiliul Local Motru, Uzina de Termoficare continuă să se confrunte cu grave probleme financiare. Cu sume de recuperat de la locatari şi de la primărie în cuantum de peste 27 milioane de lei, conducerea societăţii reuşeşte cu greu să asigure salariile celor 170 de angajaţi. Directorul UATA Motru, Ilie Schintee, a declarat că “ne chinuim aşa cum ne-am chinuit şi anul trecut, în 2010. Cu încasarea banilor stăm foarte rău, avem de recuperat 16 milioane de la primărie şi 11 milioane de la oameni. Îi încasăm cu ţârâita“. În aceste condiţii, funcţionarea uzinei ce asigură căldura în Motru este salvată doar de energia livrată de UATA în sistemul naţional. Despre această reuşită Schintee a precizat că “lunar avem venituri sigure doar din cei 2000 de MW livraţi în sistem şi de către ajutoarele sociale, acestea sunt sursele noastre de supravieţuire“. Pentru energia dată lunar, UATA încasează aproximativ 400 000 de lei, iar din ajutoare doar 150 000 de lei, practic cu aceşti bani se cumpără lunar păcura necesară funcţionării. “Când luăm păcură trebuie să o achităm, nu se dă pe datorie“, a mai precizat directorul de la UATA Motru. Pe lângă faptul că îşi desfăşoară activitatea la limită din punct de vedere finaciar, în aceeaşi situaţie se află şi personalul unităţii, în special urmare a faptului că este puţin ca şi număr iar numărul fochiştilor este insuficient.

    Trotea: “Livrarea de energie este un lucru bun“

    Cât despre livrarea de energie în sistemul naţional, directorul general al Complexului Energetic Rovinari, Tiberiu Trotea, consideră că este un lucru bun. “Dacă a reuşit să facă acest lucru, este bine. Este o instalaţie viabilă, este un câştig. Consider că este un lucru bun pentru că foloseşte în integralitate agentul termic“, a mai declarat directorul general de la Complexul Energetic Rovinari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: