Acasa / Actualitate / Victor Ponta: Lucrările la Transalpina continuă

Victor Ponta: Lucrările la Transalpina continuă

Premierul Victor Ponta a declarat ieri la Târgu-Jiu că lucrările la cea mai înaltă şosea din ţara noastră vor continua, chiar dacă, Nelu Iordache, cel care administra firma care s-a ocupat de lucrări, a fost arestat. Mai mult, premierul a declarat faptul că trebuie înaintate procedurile, pentru că promovarea turismului în zonă este foarte importantă. Demersuri se vor face, dă asigurări prim-ministrul, care nu a ezitat să vorbească nici de costurile mari de realizare ale acestui drum, dar nici de cele de întreţinere. „Din punctul meu de vedere şi o să discut şi cu Ministerul Transporturilor, cu CNADR, deja este într-un stadiu destul de avansat, încât ar fi o prostie să abandonezi acum. Este o şosea care e adevărat, a costat enorm de mult, dar care acum există şi poate ajuta la dezvoltarea turismului, ca să mai cheltuim ceva să o terminăm şi să o întreţinem…Acolo, ca şi la Transfăgărăşan nu mai ţinem minte cât a costat, când s-a făcut ci ţinem minte costurile de întreţinere. Trebuie făcută în continuare”, a spus premierul aseară la Târgu-Jiu. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis, marţi, rezilierea contractelor încheiate cu afaceristul Nelu Iordache, aflat în arest preventiv pentru delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani. Se pare, unul dintre cele mai mari contracte oferite de CNADNR firmei Romstrade, deţinută de Nelu Iordache, este cel din 2008, pentru modernizarea Drumului National 67C Bengeşti – Sebeş (Transalpina). Cu toate că acest contract a fost atribuit în urmă cu patru ani, nici până în prezent nu s-a finalizat lucrarea.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*