spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicA ajuns subalternul lui Mogoe!

    A ajuns subalternul lui Mogoe!

    Schimbări din funcţii de conducere! Vasile Râbu, cel care până la finele lunii iunie ocupa funcţia de director general la Mina Motru, este acum noul director adjunct de la Medservmin, unitate de prestări servicii la care CE Oltenia este acţionară majoritară.

    Numirea lui Vasile Râbu în funcţie a fost posibilă în urma modificării organigramei de funcţionare, prin crearea postului de pe eşalonul II –cel de director adjunct. În ceea ce priveşte fostul loc de muncă deţinut de Vasile Râbu, cel de la Mina Motru, acesta a fost ocupat de Adrian Giurcău. Avându-se în vedere faptul că în luna septembrie subteranul din Motru îşi va închide activitatea, noul şef de la subteran va avea o misiune destul de grea, aceea de a repartiza personalul direct productiv, dar şi pe cel TESA. În ceea ce-l priveşte pe noul şef de la Medservmin, Vasile Râbu, acesta a declarat pentru Acces Tv că: „aştept să mi se înmâneze fişa postului şi de îndată voi încerca să abordăm o strategie în vederea extinderii pe piaţa de servicii externă. Această unitate este acreditată pe servicii medicale, cum ar fi cele de medicina muncii. Intenţia noastră este una serioasă, cu atât mai mult cu cât sunt specialişti buni în această unitate”. Vizitarea cabinetelor medicale ale unităţii, din carierele miniere, este un alt punct pe care noul şef de la Medservmin vrea să-l atingă în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă. Curioasă este poziţia şefilor CE Oltenia, zvonurile lansate în ultimele trei săptămâni indicand faptul că actualul şef de la Medservmin nu mai este în graţiile conducerii. În urma verificărilor efectuate, se vorbea chiar de o neîndeplinire a indicatorilor prognozaţi.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: