spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicBălăşoiu, convins de existenţa CE Oltenia

    Bălăşoiu, convins de existenţa CE Oltenia

    Împuternicit de Ministrul Economiei, Ion Ariton, să înfiinţeze Complexul Energetic Oltenia, Constantin Bălăşoiu a declarat că până în prezent s-au respectat toate termenele impuse, necesare pentru darea în funcţiune a noii entităţi energetice. Bălăşoiu este convins de faptul, că mergând în acest ritm, în luna aprilie a acestui an noua entitate energetică va fi înregistrată la Registrul Comerţului.

    După ce au avut întâlniri periodice, atât cu reprezentanţii Consiliilor de Administraţie, cât şi cu cei ai Adunărilor Generale a Acţionarilor, proiectul privind înfiinţarea CE Oltenia este în linie dreaptă. Aceste asigurări au fost date de către cel împuternicit să coordoneze acest proiect, chiar de Ministrul Economiei, Constantin Bălăşoiu. Pentru Acces Tv acesta a precizat că nu se înregistrează întârzieri majore, decât cele care au derivat din procedurile legale. Cu graficele aduse la zi şi aprobările date de către membrii consiliilor de administraţie şi cei de la AGA, începutul lunii februarie va debuta cu organizarea licitaţiei şi angajarea firmei de consultanţă care va realiza proiectul de fuziune. „La începutul lunii o să angajăm consultant care să lucreze la proiectul de fuziune şi apoi vor urma paşii legali către Registrul Comerţului”, a spus Bălăşoiu. Realizarea Audit-ului de către o firmă în domeniu se va face în urma licitaţiei, ocazie cu care se va calcula tot patrimoniul ce intră în noua entitate miniero-energetică. Coordonatorul proiectului de înfiinţare al CE Oltenia consideră că sunt şanse de 100% pentru funcţionarea noii companii din aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: