spot_img
20 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEconomicCărbunele salvează sistemul energetic

    Cărbunele salvează sistemul energetic

    Schimbare de situaţie în sistemul minier şi energetic din Oltenia. Dacă în urmă cu câteva luni SNLO nu conta prea mult în ochii oficialilor de la Ministerul Economiei, mai exact pentru cei care s-au perindat prin fruntea instituţiei, acum compania, prin producţia de lignit realizată, va salva sistemul energetic. Scăderea producţiei pe hidro, ca urmare a secetei instalate este, se pare, motivul ce a dus la o creştere a producţiei de energie pe cărbune.

    În ultimele luni, la Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari se lucrează la capacitate, situaţia agravându-se pentru sistemul energetic, odată cu intrarea Companiei Hidroelectrica în clauză de forţă majoră. Situaţia gravă a făcut ca Dispeceratul Naţional să ceară CE Turceni intrarea în funcţiune, pe lângă cele patru grupuri energetice, şi a celui de-al cincilea, producţia zilnică fiind de 30 000 MW h. La Complexul Energetic Rovinari sunt în funcţiune trei grupuri energetice, producţia de energie crescând cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, după cum a declarat directorul general Tiberiu Trotea. Acesta a mai declarat că „din punct de vedere al producţiei livrate, termocentrala are contracte încheiate, la acestea adăugându-se şi cele de pe piaţa reglementată. Din prisma livrărilor suntem încărcaţi la maxim”.

    Complexurile vor mai mult cărbune

    Situaţia este una mai mult decât favorabilă pentru minerii din cadrul SNLO. Cererea mare de energie a dus automat la o suplimentare a comenzilor de cărbune. Purtătorul de cuvânt al CE Turceni, Elena Zamfir a precizat că „zilnic, termocentrala are un consum de 43 de mii de tone cărbune asigurat atât din producţia proprie cât şi a comenzilor făcute către SNLO. În Bazinul Jilţ se lucrează la maxim, livrările de cărbune către complex depăşind 22 de mii de tone. La SNLO s-a suplimentat cererea de lignit, cu două navete, zilnic primind 13 mii de tone cărbune”. Directorul Direcţiei Miniere Ion Paraschivu a declarat că în Jilţ se lucrează la maxim, cu toate cele 14 excavatoare existente, cu o producţie lunară de 640 mii de tone. O suplimentare a comenzilor de cărbune a primit conducerea SNLO şi din partea CE Rovinari, asta în condiţiile în care minerii de la EMC Rovinari au trecut la un program de şase zile. Directorul general Tiberiu Trotea a declarat că la sfârşitul luni producţia dată de exploatarea minieră se ridică la 550 de mii de tone. În ceea ce priveşte cărbunele dat de unitatea minieră, zilnic EMC Rovinari dă o cantitate de 32 de mii de tone lignit la termocentrală, după cum a precizat directorul Gheorghe Daviţoiu. Termocentrala Rovinari a cerut, în acelaşi timp, o suplimentare a cererii către SNLO de 400 de mii de tone până la sfârşitul anului.

    Burlan: „Normal era să se creeze stocuri”

    Într-o astfel de situaţie, directorul general al SNLO, Daniel Burlan susţine faptul că unitatea este obişnuită să facă faţă situaţiei: „ne-am obişnuit ca de fiecare dată să fim cei care salvăm sistemul energetic, situaţie care s-a întâmplat şi în 2003 şi care se repetă”. În opinia lui Burlan, acest lucru demonstrează că „actualul sistem aşa cum este el organizat nu este în cea mai bună formulă. Am avut perioade la începutul anului când am stat cu capacităţile, Cariera Peşteana şi Cariera Roşia”. În aceste condiţii, directorul general al SNLO consideră că era normal să se creeze stocuri. În funcţie de evoluţia situaţiei şi a cererii, este posibil ca la SNLO activitatea minieră să treacă la şase zile, după cum a declarat Daniel Burlan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: