spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCarierele de la Motru nu au probleme pe piaţa de desfacere

    Carierele de la Motru nu au probleme pe piaţa de desfacere

    Potrivit unui comunicat de presă remis de CEO în urmă cu câteva zile, RAAN Drobeta Turnu Severin nu mai este client al companiei. Primarul municipiului Motru nu s-a arătat îngrijorat de această situaţie, edilul declarând că cele două cariere din zona Motru, Lupoaia şi Roşiuţa, vor rezista, şi asta pentru că livrează lignit termocentralelor din Craiova şi Turceni, dar şi la export, în Serbia. „După câte ştiu de la conducătorii din zona minieră Motru, ei au desfacere la ora actuală, au unde să dea cărbune, este Craiova, este chiar şi contractul cu sârbii, se dă şi la Turceni în momentul în care este nevoie, deci nu sunt probleme de desfacere la cele două cariere de la Motru”, a declarat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru. Totodată, edilul consideră că după toate evenimentele din ultima perioadă, negocierile dintre administraţia CEO şi sindicate s-ar putea încheia în favoarea angajaţilor companiei. „Eu consider că toţi factorii de răspundere trebuie să se implice pentru rezolvarea acestei probleme a Complexului Energetic Oltenia. Mă bucur foarte mult că s-au deblocat prevederile privind contractul colectiv de muncă, am înţeles că salariaţii nu şi-au pierdut din venituri, este o veste extraordinar de bună. Sigur că îngrijorător pentru noi este tot circul care s-a făcut până acum. Deci s-a ajuns tot la soluţia pe toţi o prevedeam de la început, adică nu va fi niciun conflict, totul se va rezolva pe cale amiabilă în urma unui dialog, acel dialog s-a realizat până la urmă şi mă bucur foarte mult că salariaţii nu şi-au pierdut drepturile”, a mai declarat Dorin Hanu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: