spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia, privatizare majoritară?

    CE Oltenia, privatizare majoritară?

    Premierul Victor Ponta neagă total iar preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu susţine că sunt avute în atenţie pachete minoritare de acţiuni. Este vorba de CE Oltenia şi de informaţia apărută pe un post naţional de televiziune, conform căreia Guvernul va vinde prin licitaţie publică până în iulie 2013 pachete majoritare de acţiuni la Elcen, Electrica şi la cele două Complexuri Energetice Hunedoara şi Oltenia.

    Situaţia începe să devină una complicată în sistemul minier şi energetic din Oltenia, dar şi al unor mari companii precum Electrica sau Elcen. Vineri seara pe un post naţional de ştiri a rulat informaţia cum că Guvernul va vinde, prin licitaţie publică, până în iulie 2013 pachete majoritare de acţiuni la Elcen, Electrica, CE Hunedoara şi CE Oltenia. În presa locală de ieri a apărut şi o dovadă în acest sens, mai exact, un extras din Memorandumul de Politici Economice şi Financiare semnat de Guvern cu FMI, în care se arată că se vor continua eforturile de privatizare la companiile în cauză. Prezent în Gorj pentru a vota, premierul Victor Ponta a fost întrebat despre privatizarea majoritară a CE Oltenia, acesta negând total informaţia. Acelaşi lucru l-a făcut şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care a mai adăugat că CE Oltenia va fi privatizată majoritar. „Nu este vorba de o privatizare pe pachet majoritar, ci pe pachete minoritare”, a declarat ieri Ion Călinoiu. Cu ocazia lansării Strategiei USL, premierul Victor Ponta vorbea de listarea pe bursă a unui pachet minoritar de acţiuni de 10-15%.

    Etăgan: „Vom discuta cu Ministrul Economiei”

    Reprezentanţii FNME nu au comentat informaţia, vicepreşedintele FNME Gheorghe Etăgan declarând că acest subiect va fi dezbătut în cadrul întâlnirii pe care o vor avea cu Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, în data de 15 iunie. Şi totuşi, conform unor surse se pare că printr-un răspuns dat la o solicitare, reprezentanţii Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie ar fi precizat că în scrisoarea cu FMI este prevăzută o analiză de indicatori la nivelul CE Oltenia, în urma căreia se va decide privatizarea prin listare majoritară sau vânzarea către un investitor strategic.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: