spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEconomicCiurel: Vor fi pierderi în CE Oltenia

    Ciurel: Vor fi pierderi în CE Oltenia

    Directorul general al Sucursalei Rovinari, Laurenţiu Ciurel, s-a arătat îngrijorat de situaţia actuală în care se află Hidroelectrica. Acesta consideră că apariţia altor destinatari de energie la Hidroelectrica va duce la scoaterea pe Bursă a mii de kilowaţi, la o scădere a preţului/MW şi la pierderi pentru termocentralele ce produc energie pe cărbune sau Nuclear.

    Invitat la emisiunea Acces Tv, directorul general al Sucursalei Energetice Rovinari, Laurenţiu Ciurel a comentat situaţia în care a intrat Hidroelectrica. Astfel, se ştie că aceste contracte cu „băieţii deştepţi” sunt pe piaţă de ani buni de zile, fără ca cineva să ia iniţiativa de a le rezilia. „Presiuni politice au fost iar Hidroelectrica a produs mai puţin decât a vândut. Fiind cea mai ieftină energie, au fost presiuni politice iar unii s-au pricopsit cu contracte pe termen lung. Ele au început în 2004-2005 şi s-au prelungit unele până în 2018. Se putea observa că se vindea în cantităţi mari la preţuri mici şi era inevitabilă aducerea în starea de insolvabilitate”, a precizat Laurenţiu Ciurel. Referitor la situaţia actuală, Ciurel consideră că schimbarea destinatarului de energie la Hidroelectrica nu poate decât să ducă la apariţia a mii de kilowaţi de energie pe piaţă, la o scădere a preţului şi automat la pierderi pentru restul companiilor producătoare de energie. „Pe bursă preţul scade dezavantajos pentru ceilalţi producători. La companiile pe cărbune, Nuclear ar putea duce la scăderi de venituri, practic se strânge şurubul”, a mai adăugat Laurenţiu Ciurel. În prezent, cele două mari companii de producere a energiei pe cărbune şi hidro sunt concurente pe piaţă, care se luptă pentru o cotă de piaţă cât mai bună, acestea având puteri instalate de peste 6.000 MW şi respectiv peste 3.300 MW. „Faptul că Hidroelectrica este în proces de reorganizare nu poate decât să ne îngrijoreze într-un anumit fel”, a mai spus directorul general al Sucursalei Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: