Afaceriştii gorjeni au fost prezenţi ieri la o sesiune de informare privind oportunitățile de finanțare active în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Evenimentul s-a desfăşurat la Sala „Maură” a Palatului Administrativ şi a fost organizat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Cei mai mulţi dintre reprezentanţii mediului de afaceri prezenţi la acest eveniment au apreciat iniţiativa menţionând că este o oportunitate pentru a afla cât mai multe despre cum poţi obţine fonduri europene. În cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, prioritățile pentru investiții sunt adresate microîntreprinderilor și IMM-urilor. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, ce vor dezvolta afaceri în mediul urban, cu un istoric de funcționare de minim 1 an. Termenul pentru depunerea cererilor de finanțare este 27 aprilie 2017, ora 12.00. Investițiile eligibile pentru co-finanțare în cadrul acestui apel includ: construirea, modernizarea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.
Pentru axa prioritară 2, Prioritatea de investiţii 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, termenul pentru depunerea cererilor de finanțare este 23 august 2017, ora 12:00.