spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicDuduie Complexul Oltenia 

    Duduie Complexul Oltenia 

     termo-rovinariCE Oltenia a funcţionat ieri la capacitate, cu şapte grupuri energetice mari şi unul mic, compania livrând în sistem peste 2300MW. Perioada propice, cu temperaturi caniculare şi secetă, a făcut ca societatea de stat să încheie contracte pe PZU de peste 14000MW la un preţ extrem de avantajos de  215lei /MWh. Şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a declarat că marele inconvenient pleacă de la faptul că nu se poate exporta pe PZU energie pe piaţa din Ungaria, acolo unde preţul este mult mai bun. „Aşa s-a întâmplat şi anul trecut, când am pornit tot ce aveam la dispoziţie pentru câteva zile, altfel se intra în colaps. Aşa se întâmplă şi acum! Am simţit că se va întâmpla ceva, am finalizat reparaţia la grupul III la Turceni, pe care l-am declarat rezervă şi luni dimineaţa a fost pornit pe Piaţa de Echilibrare. Am fost ieri în funcţiune cu şapte grupuri mari şi unul mic, iar cu cele şase grupuri mari am încheiat contracte de peste 14000 MW la un preţ de 215 lei /Mwh, totul datorită caniculei”, a explicat Medinţu. La un consum naţional de energie de 7000MWh, energia pe cărbune a reprezentat 2500MWh, conform declaraţiilor date de Medinţu, iar exportul s-a ridicat şi el la 1200MWh. „CE Oltenia livrează în sistem peste 2300 MW – maximul posibil cu 8 grupuri energetice în funcţiune, după cum urmează: SE Rovinari – 3 grupuri energetice în funcţionare, SE Turceni – 3 grupuri energetice în funcţionare, SE Craiova II – 1 grup energetic în funcţionare, grupul energetic nr. 2 în rezeva terţiară lentă; SE Işalniţa – 1 grup energetic în funcţionare, grupul energetic nr.8 – rezerva de sistem. Situaţia prezentată reprezintă un exemplu concret care dovedeşte încă o dată importanţa cărbunelui în susţinerea siguranţei SEN, raportat la regimul aleatoriu de funcţionare a energiilor regenerabile”, se arată în comunicatul postat pe site-ul companiei. Şeful Diviziei Energetice a mai declarat că pentru următoarele zile se va funcţiona cu cele şase grupuri energetice mari şi unul mic, în depozitele termocentralelor aflându-se o cantitate de 1,5 mil tone cărbune. Unităţile miniere sunt şi ele cu depozitele pline de cărbune, conform conducerii Diviziei Miniere, livrările lucrând la capacitate în aceste zile, chiar şi la unităţile miniere aflate în şomaj tehnic. „Consumul de energie, generat de canicula existentă, face ca cele două cariere din Motru să livreze cărbune spre termocentralele din Craiova şi Işalniţa. Sperăm şi ne aşteptăm la un consum de energie tot mai mare, pentru că şi stocurile de cărbune de la unităţile miniere să se epuizeze, existând pericolul de autoaprindere a lignitului urmare a temperaturilor foarte crescute. În depozite avem, la ora actuală, o cantitate de 800.000 de tone de cărbune”, a declarat pentru Acces Tv, directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: