spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎn atenţia viitorilor disponibilizaţi de la CEO!

    În atenţia viitorilor disponibilizaţi de la CEO!

    Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2016 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Complexul Energetic Oltenia. Până în prezent, au primit preavize aproape 700 de angajaţi, majoritatea pensionabili, care vor încasa pentru un an sau doi, venit de completare până la ieşirea la pensie.

    ce-olteniaAngajații disponibilizați în cursul acestui an de la Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului vor beneficia de măsuri de protecție socială după ce Guvernul a alocat fondurile necesare pentru plata acestora. Executivul a alocat aproximativ 16,5 milioane lei din bugetul asigurărilor de șomaj pe anul 2016 pentru plata venitului lunar de completare, de care vor beneficia 3090 de persoane disponibilizate de la cele trei companii din domeniul energiei, în baza Planurilor de disponibilizare. Pentru societatea Complexului Energetic Oltenia S.A. – se alocă suma de 12,364 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 2.000 de persoane ce urmează să fie disponibilizate în acest an din cadrul companiei. Venitul lunar de completare se stabilește odată cu indemnizația de șomaj și este egal cu diferența dintre câștigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât câștigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s¬a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de Statistică, și nivelul indemnizației de șomaj. Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferențiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani și până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani și până la 15 ani, 22 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani și până la 25 ani și 24 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă de cel puțin 25 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: