spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicMajorarea primei de Moș Nicolae, stabilită astăzi de șefii CEO

    Majorarea primei de Moș Nicolae, stabilită astăzi de șefii CEO

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia și sindicatele din cadrul companiei vor stabili astăzi dacă prima acordată de Moș Nicolae celor peste 10.000 de angajați care au copii minori în întreținere se va rotunji de la 100 la 150 de lei. Tot astăzi se va stabili dacă în calcule vor fi prinși și copiii care devin majori în luna acordării acestor sporuri. Potrivit ultimelor negocieri, compania acordă o primă de 100 de lei pentru fiecare dintre copiii angajaților.

    În ședința din 4 decembrie, administrația Complexului și sindicatele vor stabili dacă angajații ai căror copii împlinesc 18 ani în ultima lună a acestui an mai pot beneficia sau nu de prima acordată cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Contractul spune așa: „ în cazul în care copiii au împlinit 18 ani înainte de data acordării, nu se mai acordă aceste drepturi de sărbători”. În situația în care comisia va decide altceva, dacă se va scrie în actul adițional, se poate modifica această prevedere. Doar comisia poate să decidă ca toți copiii, inclusiv cei care au împlinit vârsta de 18 ani în luna decembrie, să beneficieze de aceste atenții acordate de CEO. Este o decizie pe care o iau sindicatele și administrația. Cred că administrația nu va avea o problemă să tratăm aceste excepții, la modul să beneficieze și acești copii. Cred că nici sindicatele nu vor avea nimic împotrivă. Problema va fi pusă în discuție în data de 4 decembrie. De regulă, noi aveam 18 ani neîmpliniți până la data acordării acestor drepturi. Aici intră și 1 iunie și atențiile acordate în luna decembrie”, a declarat consilierul personal al managerului CEO, Ion Rușeț.

    În urmă cu câteva zile, Federația Națională Mine Energie a cerut administrației Complexului Energetic Oltenia să majoreze prima de Moș Nicolae de la 100 la 150 de lei, această cerere urmând să fie luată în discuție în cadrul dialogului de astăzi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: