spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicPNDL lasă primăriile fără bani de salarii! Primar: „Suntem la limita existenței”

    PNDL lasă primăriile fără bani de salarii! Primar: „Suntem la limita existenței”

    Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care Gorjul ar urma sa beneficieze de investiții în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro, tulbură bugetele primăriilor. Edili au rămas fără bani de salarii, după ce, spun ei, au fost nevoiți să achite avize și acorduri necesare derulării proiectelor. Șefii administrațiilor publice locale susțin că și termenul limită pentru depunerea documentațiilor i-a bulversat, deoarece data a fost modificată.

    Primarii gorjeni au fost chemați la raport de președintele Consiliului Județean Gorj. Pentru a fi sigur că nu vor rata niciun proiect de dezvoltare locală, Cosmin Popescu le-a reamintit primarilor ce au de făcut și în cât timp trebuie depuse proiectele. „Am avut o discuție să vedem stadiul documentațiilor necesare a fi depuse până pe 30 octombrie. Marea majoritate a primarilor au documentațiile efectuate și așteaptă unele avizele din certificatele de urbanism. Nu cred că vor fi probleme și toate aceste proiecte vor fi depuse în termenul legal pentru contracte de finanțare. Ne dorim ca în luna noiembrie-decembrie să avem contractele semnate, pentru ca în primăvara anului viitor să avem șantiere în toate comunele”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu.

    „Suntem la limita existenței”

    Chemați să discute pe marginea proiectelor pe PNDL, edilii s-au plâns, însă, de un inevitabil colaps financiar. Nu au bani de salarii, utilități sau achitarea arieratelor. La Stănești, de exemplu, primarul susține că angajații au ajuns să vină cu hârtie pentru xerox de acasă. „Situația e din ce în ce mai gravă. Pe lângă restanțele la salarii, avem arieratele la care plătim cât putem, dar se adună facturi, gunoiul nu se mai ridică… Situația este foarte gravă, încasările sunt foarte mici. Suntem la limita existenței. Funcționăm, că venim la serviciu, dar vom ajunge să nu mai plătim nici gazele, nici curentul. Aducem coli de scris de acasă. Abia am reușit, în luna septembrie, să dam salariu pe iulie”, a declarat primarul Ștefan Blideanu.

    Așteaptă rectificarea bugetară

    Situația este grea și în alte primării din județ, unde edilii taie dintr-o parte să pună în alta. Se bucură că vor primi bani pentru finanțări, însă plâng după rectificarea promisă. „Noi, dacă nu vom încasa ceva mai mult, o să avem probleme în ultima lună. Suntem în buget cu salariile, dar am avut cofinanțări de plătit, avize, acorduri, proiecte, astea ne costă. Toate sunt pe bani. Fără proiecte, degeaba stai în fața comunității”, a declarat și primarul din Samarinești, Marian Ardeiu.

    „Din cauza proiectelor PNDL”

    Probleme sunt și la Ciuperceni. „Pentru ultima lună nu vom avea bani de salarii. S-a ajuns în această situație din cauza proiectelor aprobate pe PNDL. Nu am fost pregătiți să avem sumele pentru proiecte și avize. Am făcut rectificare de buget și am alocat bani pentru aceste proiecte ca să le putem implementa după aceea. Prima dată de depunere a documentelor a fost 30 noiembrie și apoi s-a revenit la 30 octombrie. Ne-au cam încurcat”, spune primarul comunei Ciuperceni, Dumitru Tăloi.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: